Deocamdata, Claudiu a fost prezent in Ghencea ca spectator la meciul de aseara, din Liga Campionilor, dintre Steaua si Dinamo Kiev.


De cateva zile, Raducanu s-a intors din China, unde in 8 luni a inscris 10 goluri pentru Guangzhou, din esalonul secund, reusind sa fie golgeterul echipei. Acum, fostul stelist nu vrea decat sa se odihneasca in orasul natal, Craiova, motiv pentru care o lasa pe impresara Ana Maria Prodan sa se ocupe de viitoarea sa echipa. Despre China Raducanu are cuvinte de lauda, multumit fiind de cel mai important aspect, cel al banilor, pe care i-a primit intotdeauna la timp. Acomodarea in Guangzhou, al treilea oras ca marime, i-a fost usoara atat pentru ca la echipa i-a avut colegi pe conationalii sai Schumacher si Papura, dar si pentru faptul ca sotia, Alice, si baietelul lor, Armyn, au petrecut mare parte din timp alaturi de el.


Vrea sa mai evolueze cel putin patru ani

La inceputul lunii decembrie implineste 30 de ani, insa Claudiu este hotarat sa mai joace cel putin 4 ani.

Prioritatea o au cluburile din strainatate, pentru ca in afara Romaniei nu are probleme cu presa. Pentru Steaua ar fi dispus sa revina in tara, ba mai mult, chiar sa joace gratis. “Daca azi m-ar suna cineva din Ghencea sa ma duc la ei, n-as sta nici o secunda pe ganduri. Este singura echipa din lume unde as juca fara sa cer bani. Problema e ca nu stiu daca mai sunt asa agreat la Steaua”, a marturisit Raducanu, stiind ca actuala conducere a ros-albastrilor nu se afla in cele mai bune relatii cu selectionerul, care lui ii prieten si un adevarat mentor. “Mereu ma sfatuiesc cu Piturca inainte sa semnez contractul cu o echipa. Am pastrat o legatura stransa cu fostul meu antrenor de la Steaua, pe care il respect”, zice “Claugol”.


Si-a „tras” un automobil Audi Q7, in valoare de 80.000 de euro

Raducanu a dat o fuga zilele trecute pana in Germania, unde si-a cumparat un Audi Q7, masina a carei valoare estimativa este de 80.000 de euro. Cu noul automobil, fotbalistul a sosit aseara in Ghencea, unde fost prezent pentru a-si incuraja echipa favorita, Steaua, in meciul cu Dinamo Kiev, in Liga Campionilor.

Claudiu Raducanu este un produs al fotbalului oltean. Dupa ce a evoluat la Electroputere (1994-1998) si Extensiv (1998-2000), a ajuns la Steaua, unde a jucat 5 sezoane, in 2002-2003 fiind golgeterul Diviziei A, cu 21 de goluri. Pentru 1.200.000 $, Raducanu s-a transferat de la Steaua la Espanyol, de la care a plecat un an mai tarziu la Bielefeld, in Germania. In 2005 s-a intors in Romania, la Vaslui, dar nu s-a inteles cu patronul echipei, Porumboiu, care totusi i-a platit fotbalistului toate drepturile banesti. La nationala Raducanu a fost convocat numai de doua ori.


 


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.