Atacantul Fiorentinei, Adrian Mutu (30 de ani), patron al barului “Parole” din centrul Piteştiului, a sistat distribuţia vinului său în România. Chiar dacă în meniul cafenelei încă mai apare vinul “Il Dieci di Adrian Mutu Bianco”, “specialitatea” casei a fost retrasă!

4199-195531-meniu.jpg
După ce consultă meniul, care include vinul lui Mutu, clienţii de la barul “Parole” află cu surprindere că sortimentul nu e la vânzare

Preocupat mai mult de viaţa sportivă, “Briliantului” nu-i mai stă capul la afaceri. În barul pe care îl deţine, împreună cu alţi doi prieteni, în centrul Piteştiului, “specialitatea” casei, şi anume vinul “Il Dieci di Adrian Mutu Bianco”, a fost retras. “Momentan, vrem să distribuim vinul lui Mutu pe plan naţional. Atunci când vom cunoaşte toate detaliile şi câte sticle trebuie aduse, 4199-195533-cladirea.jpgveţi putea regăsi vinul şi în cafeneaua «Parole». Sperăm să remediem situaţia cât mai repede, mai ales că este şi un vin bun şi s-a băut în draci”, ne-a explicat Alin Mihai, unul dintre acţionarii localului. O sticlă de vin se vindea cu 45 de lei, iar un pahar cu 10 lei.

În fosta clădire a locuit Dobrin

Barul “Parole” face parte din complexul “Galeria”. Clădirea a fost bloc de locuinţe. Unul dintre foştii locatari a fost chiar eroul Piteştiului, Nicolae Dobrin. Acesta locuia alături de soţia sa, Gica, şi băiatul lor, Dan.

Premiul cel mare: Adi Mutu

Pentru a creşte numărul clienţilor, managerii localului au realizat şi-o tombolă. Pe baza bonurilor fiscale ale clienţilor se va organiza o tragere la sorţi. Astfel, câştigătorul va avea ocazia să stea la taclale, timp de-un ceas, cu atacantul Fiorentinei. Tragerea va avea loc într-unul din weekendurile în care internaţionalul român se va întoarce în oraşul natal.4199-195534-berea.jpg

A apărut berea lui Maradona

O companie mexicană de bere îşi promovează produsul cu ajutorul notorietăţii marelui Maradona. Cum “El Pibe dOro” nu şi-a dat acordul, berea poartă numele “Marado 10”, costă 0,8 pesos (2,50 lei), se vinde deja în Mexic şi se va extinde cu repeziciune şi în celelalte ţări sud-americane, mai puţin Brazilia, rivala de moarte a actualului selecţioner argentinian. Compania a mai scos berile Machiavelli şi Che Guevara.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.