Înainte de a fugi din țară, la sfârșitul anilor ’80, Mihai Leu a fost sportiv legitimat la cluburile „Hunedoara Metalul”, Dinamo București (1983-1986 perioadă în care a câștigat de 4 ori consecutiv campionatele naționale la amatori) și la Steaua București (1986-1987, când a devenit campion mondial la juniori). „Cariera mea sportivă este legată de ambele cluburi mari din București: Steaua și Dinamo, pe care le iubesc în aceeași măsură, însă la baschet sunt suporter declarat al Stelei”, a arătat Mihai Leu. Stelist înfocat, Virgil Stănescu i-a făcut o propunere mai mult decât interesantă lui Mihai Leu, aceea de a deveni patron la Steaua. „Această idee stă la baza reality show-ului nostru „Patron la Steaua”, transmis de Sport.ro și a fost gândită pentru suporterii celui mai galonat club de baschet din România. Acestora le oferim astfel șansa să intre în culisele clubului profesionist de baschet pe care îl iubesc și să se implice în conducerea lui. I-am propus acest lucru și lui Mihai, mai ales că în trecut, el a reprezentat Steaua la cel mai înalt nivel iar pe noi ne-ar onora să avem un patron ca el”, a completat Virgil Stănescu, care a postat pe pagina sa de facebook o fotografie în care Mihai Leu este înconjurat de baschetbaliștii de la Steaua CSM EximBank. Luni seara, la 19:45, echipa de baschet Steaua o va întâlni pe teren propriu pe BCM Pitești, meci contând pentru a patra etapă din Liga Națională de Baschet. Biletele pot fi achiziționate la Sala Mihai Viteazul în ziua partidei.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.