Echipa masculină de volei SCMU Craiova s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei CEV, după victoria împotriva echipei maghiare Kecsksemet RC cu scorul de 3-0 (25-16, 26-24, 25-18), în returul optimilor de finală, conform Agerpres.Oltenii, care au învins și în partida tur cu 3-0, au câștigat partida, după o oră și 20 de minute, în fața a 600 de spectatori. Cel mai bun jucător al craiovenilor a fost Laurențiu Lică (16 puncte câștigătoare). O evoluție foarte bună a avut-o și Vlado Milev (12 puncte). Cele mai multe puncte pentru oaspeți au fost reușite de Zoltan Kovacs (16 puncte) și Peter Farkas (13 puncte).Adversara oltenilor din sferturile de finală va fi învingătoarea dintre Maccabi Tel Aviv și Energy Ti Diatec Trentino, care vor juca miercuri manșa secundă, după ce italienii au câștigat turul cu 3-0.