La cei 40 de ani pe care i-a implinit saptamana trecuta, Mihai Leu, primul roman campion mondial la box profesionist, se poate declara un om implinit. “Cel mai frumos cadou pe care l-am primit in viata este familia. Ana, sotia mea, si fiul nostru, Marco, reprezinta viata mea”, spune fostul mare pugilist.

Dupa ce a agatat manusile in cui, cu toate ca a avut destul de multe oferte pentru a deveni antrenor, le-a refuzat, considerand ca poate face altceva. Intr-un alt sport la fel de apropiat de sufletul sau ca si boxul: automobilism. “Imi aduc aminte ca imediat dupa ce am anuntat ca intentionez sa ma retrag, presedintele clubului meu din Germania mi-a propus sa merg acolo pentru a ma ocupa de pugilistii tineri, de perspectiva. Am preferat sa raman in Romania si marturisesc sincer ca nu-mi pare rau. Din ceea ce am strans ca boxer si ulterior din afacerile pe care le-am deschis in tara pot spune ca am un trai decent, fara grija zilei de maine”, a adaugat Leu.

Cu ani in urma, Mihai Leu s-a ocupat de promovarea in Germania a unui pugilist de mare talent: Constantin Onofrei. “O perioada, colaborarea a decurs foarte bine. Din pacate, el s-a accidentat destul de serios si cam toate planurile noastre au fost date peste cap”, a precizat Mihai. In cazul in care in boxul romanesc se va ridica un nou pugilist talentat, dornic sa treaca la profesionisti, Mihai este gata sa-i intinda o mana de ajutor.

“Boxul este sportul pe care-l cunosc cel mai bine. Imi pot da seama destul de repede daca un sportiv este talentat sau nu si daca are perspective. Oricand sunt deschis unei astfel de colaborari”, a mai spus Mihai Leu. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Trei nativi care își schimbă viața complet până la finalul anului. Urmează o perioadă agitată pentru ei
FANATIK.RO
Trei nativi care își schimbă viața complet până la finalul anului. Urmează o perioadă agitată pentru ei
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Călin Georgescu şi-a amintit de întâlnirea cu Horaţiu Potra de la ferma din Ciolpani, deşi negase de mai multe ori
Observatornews.ro
Călin Georgescu şi-a amintit de întâlnirea cu Horaţiu Potra de la ferma din Ciolpani, deşi negase de mai multe ori
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă
HOROSCOP
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI