„Situaţia e aşa pentru că eu nu am venit la Rapid să-mi bat joc de mine şi de bani. Am venit din dragoste pentru Rapid şi pentru a fi alături de George Copos la acest club. Dar e important ca lucrurile să fie în regulă. Eu am fost de bună-credinţă, am venit, am adus bani, dar trebuie să fiu acţionar cu acte, să fie totul şi comercial, şi legal. Am stat cinci luni, dar nu pot să mai bag bani aşa. George nu trebuie decât să facă nişte documente şi totul e în regulă”, a răbufnit Taher, nemulţumit că George Copos tot tărăgănează semnarea actelor prin care să-i cedeze 80% din acţiuni.
Se pun în vânzare acţiuni
Preşedintele CA, Con-stantin Toma, a anunţat că vor fi scoase la vânzare aproximativ 900.000 de acţiuni la club, la preţul de 12 euro bucata. Prin majorarea capitalului social cu 15 milioane de euro, Fathi Taher ar deveni acţionar majoritar, cu aproximativ 60% din club, urmând ca restul de 40% să fie reprezentate de viitoarele acţiuni scoase la vânzare.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
FANATIK.RO
De ce latră câinii în somn. Specialiștii explică fenomenul și oferă sfaturi importante
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Observatornews.ro
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri