Proaspăt tătic, Zapata a fost nevoit să stea două ore, după derby, la controlul antidoping.
Având o parte de vină la golul reuşit în minutul 88 de Claudiu Niculescu, portarul Stelei, Robinson Zapata, a mai trebuit să stea, după meci, mai bine de două ore, la proba antidoping. Asta în condiţiile în care soţia sa, Ceucy, născuse prematur joi, 7 mai, o fetiţă, Bianca, de numai 1,5 kilograme, iar columbianul abia aştepta să-şi viziteze familia la spital!
La sosirea în curtea Stelei, Zapata declarase că îşi doreşte mulţi copii. După ce anul trecut soţia lui pierduse o sarcină, columbianul şi-a văzut joi, 7 mai, visul cu ochii. Deşi a născut prematur, Ceucy, partenera de viaţă a portarului Stelei, a dat viaţă Biancăi, o fetiţă de doar 1,5 kilograme
, dar perfect sănătoasă. Pentru Zapata însă, ziua de vineri s-a dovedit cu adevărat neagră. Întâi, a primit un gol mai degrabă parabil de la Claudiu Niculescu, prin care Dinamo a plecat cu un punct uriaş din Ghencea.
Apoi, după derby, deşi se grăbea să ajungă la Spitalul Universitar, acolo unde erau internate soţia şi fiica, a fost nevoit să stea mai bine de două ore la testul antidoping, stelistul având ghinionul fantastic să “câştige” tragerea la sorţi, desfăşurată la vestiare.
A fugit la spital să-şi vadă soţia şi fiica
Cum a trecut “proba”, Zapata, care rămăsese ultimul la arenă, s-a urcat în maşină şi a zbughit-o spre Spitalul Universitar, acolo unde a petrecut clipe de neuitat alături de Ceucy şi de Bianca.