Cornel Teodorescu si-a anulat afacerile pe care le avea in Turcia si s-a intors de urgenta in tara pentru a remedia situatia lui Ze Kalanga la Dinamo. Impresarul a avut in ultimele zile discutii cu presedintele Nicolae Badea, cu antrenorul Mircea Rednic si cu presedintele Cristi Borcea.


Libertatea: Care este in acest moment situatia lui Ze Kalanga la Dinamo?
Ze Kalanga: Lucrurile se vor rezolva  pentru ca Dinamo are nevoie de acest fotbalist, iar el are nevoie de echipa. Nu s-a pus problema plecarii lui de la echipa, chiar daca nu duce lipsa de oferte. Nu stiu exact suma cu care va fi amendat Ze.

A gresit Ze ca nu s-a prezentat la antrenamente dupa  intoarcerea din Lisabona?
Fata de echipa si de antrenor a gresit, insa era atat de afectat dupa intamplarea nefericita cu Benfica, incat doua zile nu a iesit din casa. Inchipuiti-va ca in Angola el este vazut ca un Hagi sau un Mutu, o tara intreaga astepta meciul cu Benfica pentru a-l vedea evoluand, iar el a fost schimbat dupa 18 minute. A fost distrus. Ze a lipsit de la antrenamente nu pentru ca are fite, ci pentru ca era cu moralul la pamant.

Ce l-ati sfatuit?
Sa treaca cat mai repede peste accidentul din Portugalia. Eu cred ca, in cazul lui, mai bine este bagat titular sau deloc intr-o partida cu o asemenea miza. 

Spera sa evolueze in returul cu Benfica?
Cea mai buna revansa dupa o astfel de situatie este sa joace bine si sa dea gol.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.