Socant. Un reporter german a lansat o alarma falsa cu bomba pe aeroportul din Verona, cand si-a dat seama ca nu va ajunge la timp pentru a se imbarca in cursa spre Austria.


Reporterul in varsta de 27 de ani, al carui nume nu a fost dat publicitatii, a sunat la politie si a spus ca in cursa Air Dolomiti spre Viena se afla o bomba.

Ziaristul, care mergea in Austria pentru a transmite de la Campionatul European de Fotbal, s-a prezentat pentru check-in cu doar cinci minute inainte de ora stabilita pentru decolarea avionului spre Viena, la putin timp dupa ce a sunat la politie de pe telefonul sau mobil. Cand i s-a spus ca a ajuns prea tarziu, el a replicat ca a auzit ca avionul inca nu este pregatit pentru decolare, desi conducerea aeroportului nu facuse nici un anunt referior la o eventuala intarziere.

“Si-a schimbat povestea de mai multe ori. Mai intai, a sustinut ca a ajuns la aeroport la timp, apoi a recunoscut ca a sosit cu cinci minute inainte de decolare”, a declarat un politist italian.

Reporterul a fost arestat si pus sub acuzare pentru alarma falsa si intreruperea unui serviciu public.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.