Arges, accesul la tribuna a doua si la ambele peluze va fi gratuit. La casele de bilete au fost puse in vanzare doar tichete pentru tribuna 0 (150.000 lei) si tribuna I (100.000 lei).
FC Arges disputa pentru a doua oara consecutiv semifinala Cupei, insa, de data asta, pare hotarata sa treaca de aceasta faza. Antrenorul „alb-violetilor”, Ion Moldovan, crede ca echipa sa este favorita in acest meci, avand in vedere rezultatul din tur. „Avem acest 1-0 in fata, un rezultat bun… Ca sa ne calificam in finala trebuie insa sa dam gol. FC Arges este favorita in momentul asta. Speram ca ratarile noastre din meciurile de pana acum sa se razbune”, a spus „Comisarul”.
FC Arges se confrunta cu mai multe indisponibilitati. Accidentarea lui Crivac e destul de serioasa, recidiva de la genunchiul stang urmand sa-l tina departe de gazon mai multe saptamani. Incerti sunt si Nastasie, Craciun si Marincau, care au acuzat si ei probleme. in schimb, dupa ce s-a certat cu Viorel Tanase, Moldovan a incercat zilele trecute o impacare cu mijlocasul galatean, care a parasit acum o saptamana echipa. „Nu se mai intoarce! Am vorbit cu el si mi-a spus ca daca tin la el sa-l las in pace, pe drumul pe care a apucat-o acum!”, a explicat tehnicianul situatia jucatorului sau.
Dupa 1-0 in tur, la Galati se vorbeste doar despre finala Cupei Romaniei si despre o eventuala participare a elevilor lui Cartu in Cupa UEFA. Cu tot acest avantaj, antrenorul galatenilor si-a avertizat jucatorii sa ia meciul in serios, pentru ca Gloria este o formatie mereu imprevizibila cand vine vorba de miza.
De altfel, ardelenii au promis sa-i faca o surpriza presedintelui Jean Padureanu si sa se califice in finala, obiectiv pentru care ar urma sa fie recompensati cu cate 2.500 de dolari.