„Scopul acestor centre este prevenirea instituţionalizării copiilor de pe raza Sectorului 3 şi a abandonului şcolar prin asigurarea unei îngrijiri complete pe timpul zilei prin activităţi de tip educaţional, socializare, consiliere şi orientare socială”, informează primăria sectorului 3.
Beneficiarii acestor centre sunt copiii care provin din familii cu o situaţie financiară modestă, familii monoparentale sau dezorganizate.
Centrele de zi funcționează în cadrul școlilor generale nr. 54, 80, 84, 87, 92, 94, 95, 112 şi 116 din Sectorul 3 şi la Centrul „Licurici”.
În cadrul acestor centre, copiii beneficiază de o masă caldă zilnică, dacă provin din familii cu situaţii financiare precare precum și de asistenţă de specialitate în pregătirea lecţiilor, în vederea aprofundării cunoştinţelor dobândite în cadrul orelor de curs.
De asemenea, elevii pot face meditații gratuit în vederea susţinerii unor verificări sau examene și pot participa la lecții de muzică, sport și fotografie, în afara orelor de curs. Centrele mai asigură consiliere psihologică pentru copii și părinți și asistență medicală de urgență, în caz de necesitate.
Informații suplimentare despre aceste centre se pot obţine la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 din bd. 1 Decembrie 1918 nr. 12-14 sau la numărul de telefon 0372.126.100.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.