Câte e-mailuri au primit procurorii legat de cazul Bulai de la SNSPA după apelul public lansat. „Nu echivalează cu plângeri”

 5 comentarii

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au anunţat miercuri, 31 iulie, că au primit 10 e-mailuri, în mai puțin de 24 de ore, după apelul public făcut către presupusele victime ale lui Alfred Bulai în care procurorii le cereau femeilor să vorbească, garantându-le protejarea identității.

Procurorii au precizat însă că, deși au primit 10 e-mailuri, acest lucru nu înseamnă că s-au făcut 10 plângeri la adresa sociologului Alfred Bulai.

„Am primit 10 e-mailuri. 10 e-mailuri nu echivalează cu 10 plângeri. Nicio referire la profesorul Pieleanu până acum”, au transmis procurorii, care s-au referit și la sociologul Marius Pieleanu pentru că foste studente ale SNSPA au susținut că şi el le-a hărțuit sexual. Lor li s-a adăugat și fosta ministră a justiției Ana Birchall.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a anunțat marți, 30 iulie, că „încurajează orice persoană care deține date relevante să contacteze organele judiciare” la adresa de e-mail pj_sector_1@mpublic.ro, în contextul în care sociologul Alfred Bulai „ar fi pretins favoruri de natură sexuală” unor studente de la SNSPA. Parchetul a promis că va proteja identitatea femeilor care îl reclamă pe profesor.

Primul acuzat a fost Alfred Bulai

Alfred Bulai, 61 de ani, șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, a fost acuzat de foste studente că le cerea să se dezbrace, că le mângâia și chiar că a făcut sex cu unele, a relatat site-ul Snoop.ro luni, 29 iulie.

Într-o primă reacție, Alfred Bulai a spus luni, 29 iulie, pentru Libertatea: „O să am detalii și poziții clare doar după ce prezint poziția mea în Comisia de Etică din SNSPA. Vă rog să mă înțelegeți că trebuie să ofer toate lămuririle mai întâi colegilor din Comisia de Etică”.

Poliția Capitalei a anunțat că a demarat investigațiile pentru infracțiunea de folosire a funcției în scop sexual. La câteva ore după anunțul Poliției, Alfred Bulai a făcut cerere de pensionare din SNSPA.

O zi mai târziu, pe 30 iulie, profesorul a fost suspendat de la cursuri și din toate funcţiile de la SNSPA.

A urmat Marius Pieleanu

Ulterior, fosta ministră a justiției Ana Birchall a susținut că a fost hărțuită sexual de sociologul Marius Pieleanu în urmă cu 16 ani. „Toți știau. Profesorii de la SNSPA știau că atât Bulai, cât și Pieleanu sunt doi prădători sexuali. Colegii din PSD știau de la mine ce mi-a făcut Pieleanu. Presa ştia, au scris câteva ziare, dar au preferat să închidă ochii şi să promoveze un monstru”, a afirmat ea.

Noi acuzații grave au venit și din partea jurnalistei Carmen Dumitrescu, fostă studentă la SNSPA. „Când a venit rândul profesorilor de la Sociologie (Bulai şi Pieleanu), studentele mai mari ne-au zis scurt: «Aveţi grijă cu ăştia! Mai ales dacă vă cheamă în practică! Şi să aveţi grijă cum vă îmbrăcaţi la cursuri, că dacă le place de voi, aia e!». Era un fel de fapt ştiut, o parte a statu-quo-ului universitar la SNSPA. Era una dintre garanţiile universitare: că dacă cumva le placi ăstora doi, e nasol de tine! Deci trebuia să ai grijă!”, a susținut ea.

O altă fostă studentă, C.R., a lăsat un comentariu la o postare a Mihaelei Miroiu, profesoară la SNSPA, în care i-a scris că a fost hărţuită sexual de Marius Pieleanu în urmă cu 20 de ani și că se temea că nu va intra în examenul de licență din cauza lui. Ea a acuzat-o pe Mihaela Miroiu că, în ciuda postărilor feministe, a mușamalizat abuzurile sexuale împotriva femeilor și că știa despre ele. Profesoara de la SNSPA și-a șters apoi postarea.

Sociologul a fost contactat de Epoch Times, dar el nu a negat acuzațiile fostelor studente, spunând doar: „Am un prestigiu şi credeţi-mă că vreau să mi-l păstrez”.

„Este o întrebare care are un conţinut extrem de dur la adresa mea şi licenţios, nu vă supăraţi. Nu pot să răspund la astfel de întrebări. Ok, înţeleg că există în spaţiul public, mai ales în cel internaut, o discuţie, există opinii, dar nu vă supăraţi, am un prestigiu şi, înţeleg, credeţi-mă că vreau să mi-l păstrez”, a susținut el.

Marius Pieleanu este conferențiar universitar și prodecan al Facultății de Științe Politice la SNSPA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    Horea33 31.07.2024, 18:38

    Deci, domni porcurori cer apoi se trag pe... așa! Doar din atitudinea asta a lor vă puteți da seama cât de tare apără instituțiile statului cetățeanul! Cât de dornici sunt de a veghea ca niciun moș libidinos să nu frângă demnitatea unei ființe umane! Halal!

  • Avatar comentarii

    Teceneu 31.07.2024, 18:46

    Aceasta doamna a fost ministra justitiei ,vine acum pe val sa acuze ca a fost si ea hartuita cand avea 34 de ani buni. Acolo sunt niste polite de platit intr un moment prielnic (an electoral) si cu mize foarte mari. Din pacate pentru ei, domnii sociologi au cantat si dansat partituri cu dedicatie.

  • Avatar comentarii

    Gabryella 31.07.2024, 18:55

    Bănuiesc ca am rămâne șocați dacă am afla numărul real al victimelor abuzurilor de acest fel .

  • Avatar comentarii

    tomitan 31.07.2024, 20:42

    1.Pieleanu nu hărțuie femeile din politică ,ci doar trage țepe ,pe bani grei. Cel mai bun ex. Madam Pandele ,care era dată ca si castigatoare la primarie ( 2020) ,in toate sondajele Avangarde iar primar a iesit Nicușor Dan.Când s-a luat madama public de el si de sondajele lui, nea Pieleanu i-a spus ca-i raspunde in celebrul C-ex PSD, adica " ura & la gară!" 2.Bun daca ai prestigiu si vrei sa ti-l aperi ,iti avocatul de mână mergi cu el la parchet si depui plangere penala impotriva celor care te acuza.Mergi in civil si le ceri despagubiri echivalente ca valoare cu prestigiul pe care spui ca-l ai si ca trebuie aparat.In afara de o cerere de pensionare domn Bulai n-a facut nimic,sau poate a facut iar parchetul tace. 3. Cu chematul in " practică" ,daca se sapa mai adânc o sa se descopere altceva ,nu hartuire sexuala ,ci "munca patriotică"si evaziune fiscala,adica studenti care fac munca voluntara la Avangarde ,care-si trage bani publici de la partide.

  • Avatar comentarii

    PS92234 01.08.2024, 10:17

    Pai bulai le-a fost profesor la toti maharii aia in uniforme/ costume diplomatice si i a trecut la disciplina psiho cu nota 10 , iar pe bancile nsnpa sunt alti pui , viitori sefi. Pe cine sa ancheteze ? pe profu?

ALTE ȘTIRI
Mulțime de oameni care merge pe stradă, în București. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
13:35
Record de emigrări în 2025: peste 5,1 milioane de români muncesc în țări din Europa. Topul statelor cu cele mai mari comunități
𝐋𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐯𝐚𝐧𝐬𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐩𝐞 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐀𝐳𝐮𝐠𝐚–𝐁𝐮𝐬̦𝐭𝐞𝐧𝐢 Sursa foto Consiliul Județean Prahova
Analiză
13:00
Nota de plată a improvizațiilor pe DN1: jumătate de miliard de euro pentru centuri fragmentate care nu înlocuiesc autostrada și creează un haos total la Comarnic. „Sper să ne ferească Dumnezeu, în perioada asta, de vreo nenorocire”
MONDEN
Cezar Ouatu
13:01
Cezar Ouatu și-a botezat fetița. Primele imagini cu partenera tenorului
Ella Vișan a căzut aproximativ 100 de metri în gol la Vârful Negoiu
12:50
Ella Vișan, accident în timpul unei drumeții la Vârful Negoiu. „Am picat în gol 100 metri”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
14:16
Comisia Europeană dă 1 miliard de euro pentru încălzirea mai puțin poluantă a fabricilor care produc căldură la peste 80°C
14:05
Podul de Nord, atacat cu drone rusești a patra zi consecutiv. Atacul a avut loc în timpul vizitei cancelarului german Friedrich Merz la Kiev
14:00
Dana Nălbaru, schimbare de look la aproape 50 de ani. Cum arată după ce s-a tuns singură: „Mi-am băgat foarfeca în păr”
13:55
Au cumpărat o casă din containere maritime cu 24.000 de euro și au prezentat-o cum arată șase luni mai târziu: „Am economisit zeci de mii de euro”
TRENDING
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Medalie cu profilul lui Alfred Nobel pe o carte deschisă
13:00
Cine a fost Alfred Nobel. Povestea din spatele Premiilor Nobel
Colaj din trei cadre ce prezintă o tânără purtând cască de protecție albă și echipament de lucru în timp ce amestecă materiale de construcție într-o găleată pe un șantier.
11:14
O tânără a lăsat Medicina ca să se facă zidăriță în Australia: „Când află că sunt femeie, conversația se oprește”
Mai multe chelnerițe îmbrăcate în costume tradiționale bavareze purtând numeroase halbe mari pline cu bere în interiorul unui cort aglomerat de la Oktoberfest.
08:42
Cât câștigă o chelneriță la Oktoberfest în doar 16 zile de festival. Veniturile depind de încasări și bacșiș
Peisajul și clădirile de la Ästad Vingård, Suedia
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
Incendiu izbucnit la o casă din Slatina
10:03
Incendiu puternic în Slatina. O casă de 120 de metri pătrați a fost distrusă complet de flăcări. Patru persoane, inclusiv doi copii, au ajuns la spital
În piețe, tarabele sunt pline cu struguri
Reportaj
10:00
Cât costă mustul în piețele din București. Sucul dulce și proaspăt se vinde la pahar sau la sticlă
Clădirea Moscheii Carol I din Constanța
09:22
O moschee veche de peste 110 ani din Constanța intră în reabilitare: lucrările vor dura trei ani
ACTIVITATE GUVERNUL ROMAN;INTALNIREA DL-GELU VOICAN VOICULESCU C
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. „Doi și-un sfert”, serviciul secret al MAI, folosit ca poliție politică împotriva lui Corneliu Coposu și a opozanților noului regim
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale