Cercetătorul britanic James Fadiman, care a studiat compușii din LSD până în 1966, când drogul a fost interzis, încă încurajează oamenii să folosească doze mici pentru a scăpa de diverse afecțiuni.
Fadiman susține că există un număr tot mai mare de oameni care iau în fiecare dimineață 10-15 micrograme de LSD pentru a-i ajuta să scape de anxietate sau insomnii.
”Toți cei care o fac au început să mânănce mai bine, să doarmă noaptea și să se apuce de yoga sau meditație”, susține Fadiman, care l-a convins și pe un scriitor să facă același lucru. După prima doză, Baynard Woods susține că a observat și un alt efect: a scăpat de dependența de internet.
”Ca mulți oameni, stăteam ore în șir și mă uitam pe Facebook, spunându-mi că sunt prea obosit pentru altceva. Dar în acea zi, nu am avut nici un interes pentru tehnologie”, susține Woods, care a continuat să ia drogurile în fiecare dimineață și susține că, în prezent, este vindecat complet de această dependență.