Potrivit propunerii legislative, membrii Consiliului de Administrație al BNR vor fi numiți tot pe 5 ani, dar fără posibilitatea reînnoirii mandatului, ca în prezent. „Nu țin neapărat ca mandatul lor să fie de cinci ani, poate să fie și de nouă ani ca la Curtea Constituțională sau pe șapte ani, pe trei, pe cât se va decide”, a mai afirmat senatorul.

Intemperii legislative, Isărescu rezistă

Potrivit lui Anghel, proiectul ei ar putea deveni lege de abia de abia după vacanța parlamentară din vară, asta înseamnă că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, poate prezenta liniștit, în data de 30 iunie, raportul de activitate pe anul 2015. „Cei din Banca Națională trebuie să răspundă pentru activitatea subiectivă de care au dat dovadă în ultimii ani. Există exemplul legii dări în plată, unde au făcut absolut orice ca aceasta să fie cât mai avantajoasă pentru bănci. La fel trebuie să fie trași la răspundere pentru creșterile subite ale cursului valutar. Ați observat cum se depreciază leul în perioada în care trebuiesc aprobate accizele? Cine este vinovat pentru acest lucru?”, a mai spus senatorul.

BNR, stat în stat

„Cu toate că BNR, în calitate de autoritate administrativă autonomă se bucură de o personalitate juridică, guvernatorul având calitatea de ordonator principal de credit, autonomia acesteia nu este absolută, având în vedere obligația de a prezenta rapoarte în fața Parlamentului, care, la rândul său, ar trebui, în anumite condiții, să poată revoca membrii Consiliului de Administrație (…) Membrii Consiliului de Administrație al Băncii Naționale au un statut privilegiat. Banca Națională a României este stat în stat. Parlamentul României trebuie să repună statutul BNR pe făgașul normal, constituțional”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Demiterea mai facilă a bancherilor

Fiecare membru al Consiliului de Administrare al BNR este numit de Parlament pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului. Potrivit lui Anghel, un astfel de membru schimbat de Parlament doar dacă încetează să îndeplinească condițiile necesare pentru exercitarea atribuțiilor sale sau dacă se face vinovat de abateri grave. „Nicăieri nu se spune ce înseamnă aceste abateri grave. Este destul de general termenul. Trebuiesc stabilite anumite criterii”, a mai spus senatorul.

Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
PARTENERI - GSP.RO
Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
Diana Șoșoacă, în doliu. A fost găsit MORT în casă: 'Avea 40 de ani, sănătos tun'
Playtech.ro
Diana Șoșoacă, în doliu. A fost găsit MORT în casă: 'Avea 40 de ani, sănătos tun'
Povestea dispariției Andreei, copila de 5 anișori găsită îngropată sub casa tatălui, după 15 ani, în Neamț
Observatornews.ro
Povestea dispariției Andreei, copila de 5 anișori găsită îngropată sub casa tatălui, după 15 ani, în Neamț
Horoscop 21 octombrie 2021. Săgetătorii s-ar putea să se confrunte cu situații neplăcute la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 21 octombrie 2021. Săgetătorii s-ar putea să se confrunte cu situații neplăcute la serviciu
Cioloș, enervat de Șoșoacă în Parlament: 'Sper că aveți puțin pe conștiință minciunile'
Știrileprotv.ro
Cioloș, enervat de Șoșoacă în Parlament: 'Sper că aveți puțin pe conștiință minciunile'
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Telekomsport
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Cum cureți și cum dezinfectezi corect fiecare cameră din casă. Acum poți face asta rapid, simplu și fără clor
PUBLICITATE
Cum cureți și cum dezinfectezi corect fiecare cameră din casă. Acum poți face asta rapid, simplu și fără clor