Depuneri de coroane la Ipotești și Botoșani

La Ipotești, locul de naștere al poetului, manifestările vor începe la ora 10.30 cu un Te Deum la biserica familiei Eminovici. Va urma urma o depunere de coroane la statuia poetului, din incinta casei memoriale, unde accesul va fi gratuit pe tot parcursul zilei.

La ora 11.20, va avea loc conferința „Ziua tristă a culturii naționale”, susținută de Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, iar la ora 13.00 se va desfășura decernarea Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. De la ora 16.30, sunt prevăzute mai multe lansări de carte.

Tot vineri, vor avea loc depuneri de coroane la statuile lui Eminescu din municipiul Botoșani, dar și la mormintele mătușilor poetului, aflate în cimitirul Mănăstirii Agafton.

Afișul primului documentar despre Eminescu, expus la muzeu

Muzeul Național de Istorie a României va expune vineri, în premieră, afișul primului film documentar românesc „Eminescu, Veronica, Creangă”, din 1914, film comemorativ realizat de Octav Minar și editat de casa Pathe Freres.

„Afişul, recuperat în anii 80, din podul unei case, în timpul demolării cartierului Uranus, face parte din colecţia Asociaţiei Muzeul Jucăriilor, partener apropiat al MNIR, şi a fost restaurat recent în laboratorul de restaurare carte al muzeului”, se arată într-un comunicat al MNIR, transmis presei.

Cu aceeași ocazie, se va deschide oficial expoziția „Fragment. Experiența restaurării”, moment ce va fi disponibil online, pe pagina oficială de Facebook și pe canalul de YouTube al muzeului.

Manuscris original, expus la Iași

Muzeul Național al Literaturii Române organizează mai multe evenimente speciale dedicate poetului.

La Muzeul Mihai Eminescu Iaşi, publicul va putea admira Obiectul lunii ianuarie: o filă-manuscris cu exerciţii de semnătură ale poetului, din perioada în care acesta ocupa funcţia de director al Bibliotecii Centrale din Iaşi (1874-1875).

Totodată, va fi lansată o nouă platformă online: eArhivă, pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro, începând cu pagina dedicată lui Eminescu. Vizitatorilor li se pun astfel la dispoziție documente originale din Arhiva MNLR Iași.

„Un bulgăre de humă”, difuzat la Chișinău

La propunerea Institutului Cultural Român Chișinău, la televiziunea națională din Republica Moldova va fi difuzat filmul „Un bulgăre de humă” (1989), în regia lui Nicolae Mărgineanu.

Totodată, pe pagina de Facebook a reprezentanţei va fi prezentată, la 15 ianuarie, expoziţia „Eminescologia la începutul mileniului trei”, ce reuneşte cele mai importante ediţii din opera eminesciană.

Emisiuni radio, transmisii pe Facebook și YouTube

Radio România Cultural difuzează, pe parcursul zilei de vineri, mai multe emisiuni tematice referitoare la personalitatea poetului. Fizicianul Cristian Presură, cel care a tradus versurile lui Eminescu în noţiuni fizice, explică fizica din poeziile lui Mihai Eminescu – cosmologie, astronomie, astrofizică, relativitate, toate acestea se regăsesc în prima strofă din poezia „La steaua”.

Radio Oltenia Craiova prezintă un interviu cu criticul și istoricul literar Gabriel Coșoveanu despre actualitatea lui Eminescu, precum și un reportaj despre Doina lui Eminescu – discuţii şi controverse în timpul comunismului. Emisiuni tematice vor avea și Radio Reșița și Radio Târgu Mureș.

De asemenea, majoritatea instituțiilor de cultură din România organizează manifestări dedicate poetului național, transmise online pe conturile de Facebook sau canalele de YouTube.

Aniversarea lui Mihai Eminescu, din 15 ianuarie, coincide cu Ziua Culturii Naționale.

Momentul în care frumoasa Maria a fost cerută în căsătorie de antrenor, după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „Te măriți cu mine? Te rog”
PARTENERI - GSP.RO
Momentul în care frumoasa Maria a fost cerută în căsătorie de antrenor, după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „Te măriți cu mine? Te rog”
BREAKING: Ce a descoperit Marian Vanghelie în telefonul Oanei Mizil. E motivul pentru care a bătut-o
Playtech.ro
BREAKING: Ce a descoperit Marian Vanghelie în telefonul Oanei Mizil. E motivul pentru care a bătut-o
Un copil de un an din Bihor a murit după ce s-a înecat cu o bomboană. Familia a luat la bătaie echipajul SMURD
Observatornews.ro
Un copil de un an din Bihor a murit după ce s-a înecat cu o bomboană. Familia a luat la bătaie echipajul SMURD
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
HOROSCOP
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Știrileprotv.ro
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Telekomsport
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD
PUBLICITATE
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD