Mihai Eminescu - viața și operele celui mai cunoscut poet și prozator român
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Mihai Eminescu a fost considerat de către cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Cele mai frumoase poezii de Mihai Eminescu sunt recitate și astăzi și multe dintre operele sale sunt incluse în programa pentru examenul de Bacalaureat. Citește despre viața și operele lui Mihai Eminescu.
Unul dintre cei mai cunoscuți autori canonici, Mihai Eminescu a fost poet, prozator și jurnalist român, care apare în litera europeană drept ultimul mare poet romantic.
Mihai Eminescu - biografie
Când s-a născut Mihai Eminescu
Un conferențiar susținea la Ateneul Român faptul că Mihai Eminescu s-a născut la Soleni, un sat din Moldova, în timp ce un registru al membrilor Junimii a notat faptul că Eminescu s-a născut pe data de 20 decembrie 1849, în Botoșani.
Însă, în registrul școlii primare data de 6 decembrie 1850 a fost trecută drept data nașterii lui Eminescu, în timp ce în documentele gimnaziului din Cernăuți s-a trecut data nașterii de 14 decembrie 1849.
Fratele poetului, Matei, a susținut o altă dată de naștere, respectiv 8 noiembrie 1848, în Dumbrăveni, urmând ca mai târziu data și locul nașterii lui Mihai Eminescu să fie acceptate la 15 ianuarie 1850, în Botoșani, așa cum a fost consemnat și în registrul de nașteri și botez în arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoșani, acolo unde data era trecută „15 ghenarie 1850”, iar a botezului pe 21 în aceeași lună a aceluiași an.
Eminescu a fost fiul căminarului Gheorghe Eminovici și al Ralucăi Eminovici, fostă Iurașcu. A fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii din familie.
Copilăria lui Eminescu
Întreaga copilărie și-a petrecut-o la Botoșani și Ipotești, în casa părintească și prin împrejurimi, acolo unde a cunoscut o mulțime de oameni și s-a conectat cu natura ori de câte ori a dorit, stare pe care a evocat-o cu nostalgie și mai târziu în poeziile „O, rămâi” și „Fiind băiet”.
Nu se știe sigur unde a făcut primele două clase primare, iar începând cu clasa a III-a, în 1858, a urmat școala primară National Hauptschule la Cernăuți. A terminat școala primară cu rezultate foarte bune la învățătură, iar la sfârșitul clasei a IV-a a fost clasificat al 5-lea din 82 de elevi.
Între 1860 și 1861 a fost înscris la Obergymnasium din Cernăuți, liceu german, acolo unde se impune de-a lungul anilor datorită unei bune organizări administrative și mare severitate în procesul de învățământ.
Pe data de 16 aprilie 1863, Eminescu a părăsit definitiv cursurile, chiar dacă avea o situație foarte bună la învățătură, avea note bune la toate materiile, deoarece a plecat în vacanța de Paște la Ipotești și nu s-a mai întors niciodată la școală.
În 1864, elevul Eminovici Mihai a solicitat Ministerului Învățământului din București o subvenție pentru continuarea studiilor sau un loc de bursier, dar a fost refuzat pe motiv că nu este niciun loc vacant de bursier.
Îți recomandăm să citești și lucruri neștiute despre Mihai Eminescu.
Viața literară a lui Eminescu
1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În luna ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul, iar elevii scot o broșură denumită „Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști”, acolo unde apare și poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, semnată de M. Eminoviciu.
Pe 25 februarie debutează în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aș avea”. Atunci Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu.
Între anii 1869 și 1872, Eminescu a fost student la Viena, acolo unde urmează Facultatea de Filosofie și Drept, unde activează în rândul societăților studențești și se împrietenește cu Ioan Slavici și o cunoaște pe Veronica Micle.
Începe colaborarea la „Convorbiri literare” și debutează ca publicist în ziarul „Albina” din Pesta. În perioada 1872-1874 a fost student la Berlin, iar între 1874 și 1877, director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui, redactor la ziarul „Curierul” de Iași. A continuat să scrie în „Convorbiri literare”, l-a cunoscut și s-a împrietenit cu Ion Creangă, pe care l-a convins și ulterior l-a introdus în „Junimea”.
În anul 1877 s-a mutat la București, acolo unde până în 1883 a fost redactor, apoi redactor-șef la ziarul „Timpul”. În această perioadă a scris marile sale poeme: „Luceafărul” și „Scrisorile”, dar în ciuda activității publicistice excepționale, sănătatea i se deteriorează, iar Eminescu s-a îmbolnăvit grav și a fost internat la spitalul doctorului Șuțu. În decembrie 1883, a apărut volumul de poezii cu texte selectate de Titu Maiorescu.
Opera sa este diversă: idila, egloga, satira, epistola, elegia, glosa, poemul, doina: Venere şi Madonă (1870), Mortua est (1872), Povestea codrului (1878), O, rămâi, Freamăt de codru, Revedere (1879), Scrisorile I-IV (1981), toate publicate în „Convorbiri literare”, Luceafărul (1883), publicat în „Almanahul Societăţii Academice România Jună”, Somnoroase păsărele (1883-1884), Sara pe deal (1885), La steaua (1886), publicată în „România Liberă”. Alături de poeziile sale excepţionale, Mihai Eminescu a scris şi proză: Făt – Frumos din Lacrimă, Sărmanul Dionis, Cezara, precum şi încercări de teatru: Amor pierdut – viaţă pierdută, Decebal, Gruie Sânger etc. sau diverse articole pe teme politice sau sociologice publicate în „Federaţiunea”, „Curierul de Iaşi”, „Timpul”, „România Liberă”. „Eminescu este unul din exemplarele splendide pe care le-a produs umanitatea. El este cel dintâi care a dat un stil sufletului romậnesc şi cel dintậi romận în care s-a făcut fuziunea cea mai serioasă a sufletului daco-roman cu cultura occidentală”, potrivit lui Garabet Ibrăileanu.
Fragmente din romanul „Geniu pustiu” au rămas în manuscris. Eminescu a făcut traduceri din germană (Arta reprezentării dramatice, de H. Th. Rötscher) şi a avut şi câteva încercări dramatice (Mureşanu, Mira, Decebal, Bogdan Dragoş). Opera sa a fost tradusă în numeroase limbi şi a apărut în ţări de pe toate continentele. (sursa: enciclopediaromaniei.ro)
Vezi care sunt cele mai frumoase citate de Mihai Eminescu.
Mihai Eminescu, gazetarul politic
Publicistica politică a lui Eminescu cuprinde peste 2000 de pagini din opera sa, adunate din publicațiile la care a fost colaborator, „Federațiunea“, „Românul“, „România liberă“, „Convorbiri literare“, „Fântâna Blanduziei“, „Albina“, „Familia", și redactor, „Curierul de Iași“ și „Timpul“, la aceasta din urmă ocupând şi postul de redactor-șef, între 1880 şi 1881, potrivit romanialiterara.com.
Mihai Eminescu și-a exprimat convingerile politice ferm și persuasiv cu riscul de a fi deranjat pe mulți potentați ai vremii. Principala activitate de jurnalist politic a lui s-a desfășurat la ziarul „Timpul“, în perioada 1877-1883, organ de presă al Partidului Conservator, urmând în general convingerile conservatorilor conduși de P.P. Carp și Titu Maiorescu. Eminescu însă nu-i cruța nici pe ei în diatribele sale politice, pentru apărarea adevărului și dreptății.
Încă din 1870, student fiind la Viena, Eminescu își configura la „Federațiunea“ din Pesta atitudinile sale politice bazate pe un patriotism veritabil și pe un naționalism temperat, dar temerar. Aici publică primele sale articole politice: Să facem un congres, Echilibrul și În unire e tăria. Militează pentru independența deciziilor politice naționale, pentru că „politica lingăilor trebuie lăsată pe seama lingăilor, pe flamura noastră trebuie scrise pur și simplu voințele noastre“, idei pe care le continuă și în alte articole de mai târziu.
George Călinescu afirma, referindu-se la vocaţia de gazetar a lui Eminescu, că „este poate cel dintâi gânditor politic român care să-şi sprijine doctrina pe economie“. Acelaşi critic literar afirma că ziaristul avea „noţiuni integrale de istoria problemelor şi doctrinelor filozofice“ şi că era „apt să priceapă şi să mânuiască abstracţii oricât de înalte“.
Eminescu a făcut propagandă conservatorismului, dar a şi vânturat idei noi, nu neapărat în concordanţă cu idealurile conducerii de partid, fapt ce i-a atras şi numeroase critici, notează historia.ro.
Mihai Eminescu și Veronica Micle
Poetul Eminescu a recunoscut de multe ori în poeziile și scrisorile sale influența deosebită pe care Veronica a avut-o asupra lui. În ciorna scrisorii de condoleanțe la moartea lui Ștefan Micle, el scrie: „viața mea, ciudată și azi și neexplicabilă pentru toți cunoscuții mei, nu are niciun înțeles fără tine”.
În poezia „Lumea îmi părea o cifră” mărturisește că până când a întâlnit-o „n-aveam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc”, pentru ca după aceea „începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult decât lumea”.
Veronica Micle era căsătorită și avea doi copii, în urma unui aranjament între mama ei și Ștefan Micle, un profesor cu 30 de ani mai în vârstă, care a adus-o în casa sa ca soție, independent de voința fetei. Veronica avea numai 14 ani atunci când au făcut nunta.
În ciuda acestor piedici, Eminescu și Veronica Micle au început o relație în capitala austro-ungară, iar relația dintre ei a fost una plină de neprevăzut, cu despărțiri, împăcări, gelozii și o mulțime de momente dureroase. După debutul relației lor, Eminescu a început să scrie poezii inspirate de muza lui, Veronica fiind pentru Mihai „floare albastră”, „floare albă de cireș”, „liana”, „copilul cu păr bălai”.
După moartea soțului ei, Ștefan Micle, Veronica a devenit în mod oficial iubita lui Eminescu și s-au mutat împreună pentru câteva luni în București. Când Eminescu s-a îmbolnăvit și a murit, Veronica nu a putut suporta durerea și a intrat într-o puternică depresie. Aceasta și-a premeditat sinuciderea și fix la 50 de zile de la moartea lui Eminescu, la mănăstirea Văratec, s-a stins și ea din viață, la 4 august 1889.
Când a murit Mihai Eminescu
Mihai Eminescu a murit la data de 15 iunie 1889 în casa de sănătate a doctorului Șuțu și a fost înmormântat la București, la Cimitirul Bellu. Ziarul Românul a anunțat ziua morții la știri astfel: „Eminescu nu mai este”. Corpul poetului a fost expus publicului în Biserica Sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu ce a fost împodobit cu cetină de brad. A fost și un cor dirijat de muzicianul C. Bărcănescu ce a interpretat litania „Mai am un singur dor”.
Cauza morţii lui Mihai Eminescu
Cauza morții lui Mihai Eminescu a rămas un subiect controversat timp de peste un secol. De-a lungul anilor, au circulat numeroase teorii, de la sifilis până la o posibilă crimă, dar studii recente elimină aceste ipoteze. Un grup de 12 specialiști români în medicină a publicat, în 2018, cartea «Maladiile lui Eminescu și maladiile imaginare ale eminescologilor», sub coordonarea academicianului Eugen Simion, pentru a marca 165 de ani de la nașterea poetului. Ei au analizat documentele medicale din ultimii șase ani ai vieții lui Eminescu și au concluzionat că poetul nu a avut sifilis, boala fiind diagnosticată eronat.
Potrivit specialiștilor, Eminescu a fost victima unui caz de malpraxis. Poetul a fost internat la data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi ulterior transportat la sanatoriul Caritas. Starea medicală a început să se deterioreze și mai mult, iar în dimineața zilei de 15 iunie 1889, în jurul orei 04:00, marele poet a încetat din viață, la sanatoriul doctorului Alexandru Șuțu, din strada Plantelor nr. 9 din București, la vârsta de 39 de ani.
Un tratament cu mercur, administrat greșit de medici, i-a agravat starea de sănătate, provocându-i, în cele din urmă, un stop cardio-respirator. Conform raportului de autopsie, nu au fost găsite leziuni cerebrale specifice sifilisului. În schimb, cercetările arată că Eminescu suferea de ateroscleroză precoce și tulburare bipolară. Aceste afecțiuni, alături de tratamentul greșit și viciul fumatului, au dus la decesul poetului.
Opere semnate de Mihai Eminescu
Volumul Poezii este singurul care este publicat în timpul vieții poetului. Restul operelor lui Eminescu apar postum, iar printre cele mai importante sunt:
- "Epigonii" (1872);
- "Făt-Frumos din lacrimă" (1872);
- "Călin (file din poveste)" (1873);
- "Lacul";
- "Dorința";
- "Melancolie";
- "Crăiasa din povești" (1875);
- "Povestea codrului";
- "Povestea teiului";
- "Singurătate";
- "Atât de fragedă";
- "Revedere;
- "Despărțire";
- "Departe sunt de tine" (1878);
- "Mai am un singur dor" (1880);
- "Scrisoarea I";
- "Scrisoarea III";
- "Scrisoarea IV" (1881);
- "Când amintirile";
- "Pe lângă plopii fără soț";
- "Și dacă…" (1883);
- "Sara pe deal" (1885);
- "La steaua" (1886);
- "De ce nu-mi vii" (1887).
Opere incluse în programa de Bacalaureat de Mihai Eminescu
- "Luceafărul" (1873);
- "Sărmanul Dionis" (1872);
- "Floare albastră" (1872);
- "Scrisoarea I".
Sursă foto: Shutterstock.com
