Dacă sâmbătă, când temperaturile au ajuns la 38 de grade la umbră, aproximativ 1.000 de persoane au chemat salvarea, în ultimele 24 de ore- de sâmbătă dimineață până duminică dimineață- s-au înregistrat cam tot atâtea cereri. Din cele 1.096 apeluri înregistrate la 112, 593 au fost urgențe de cod roșu și galben. Dintre acestea 92 au avut loc în public (pe stradă sau în spații publice), iar din cele 92, un număr de 18 persoane au suferit de lipotimii și sinoape, cauzate cel mai probabil din cauza căldurii.

Cu toate acestea, dr. Alice Grasu, Directorul Serviciului de Ambulanță București și Ilfov, a declarat că ultimele 24 de ore au fost mai ”liniștite” decât ziua precedentă.

Recomandările medicilor

Medicii ne recomandă ca în zilele caniculare să evităm expunerea prelungită la soare între orele 10.00 şi 17.00, să beam un pahar cu apă la fiecare 15-20 de minute, să mănâncăm fructe şi legume, chiar și iaurt ( ține locul unui pahar cu apă), să evităm consumul de alcoolul, cafea şi sucuri răcoritoare carbogazoase. Mai mult decât atât, este bine să evităm plimbările prin soare, între orele 10.00 şi 17.00, dar şi efortul fizic, iar în spaţii închise, aparatul de aer condiţionat să fie reglat astfel încât temperatura să fie doar cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală. Persoanele care sunt nevoite să iasă din casă în orele amiezii trebuie să poarte haine din bumbac, in sau mătase naturală, de culoare deschisă şi să aibă pe cap pălării de soare. Totodată, se recomandă, înainte de a pleca de acasă, aplicarea pe faţă, braţe şi picioare a unei creme cu factor de protecţie ridicat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.