Malta a preluat, duminică, de la Slovacia preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.
Malta preia preşedinţia UE într-o perioadă foarte importantă pentru blocul comunitar, conform Agerpres. Preşedinţia malteză ar urma să se concentreze pe încercarea de a obţine un compromis privind sistemul de azil al UE, în special în privinţa felului în care refugiaţii ar trebui distribuiţi între statele membre.
Totodată, în perioada președinției statului maltez, Marea Britanie va declanşa procesul de doi ani de ieşire din UE, iar premierul britanic Theresa May s-a angajat să activeze Articolul 50 din Tratat privind părăsirea blocului comunitar până la sfârşitul lunii martie.