Ministrul Justiției, Tudorel Toader spune că o decizie de retragere a proiectului privind legile justiției poate fi luată doar de palierele superioare. „Eu n-am nici fizic, şi nici juridic de unde să le retrag, le voi finaliza”, a declarat, vineri, Tudorel Toader, care a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova.
„Ministerul Justiţiei redactează Proiectul de lege pentru modificarea legilor Justiţiei. Avizul CSM este unul consultativ. Proiectul de lege, pe care îl avem aproape finalizat, ia în considerare multe dintre propunerile CSM. Proiectul are în conţinutul lui cele mai multe propuneri venite chiar de la CSM pentru că, în 2016, iniţiativa modificării celor trei legi ale Justiţiei a venit chiar de la CSM. Prin urmare, obligaţia mea ca ministru al Justiţiei este aceea de a finaliza proiectul de lege. Eu nu pot să-l retrag pentru că este pe biroul ministrului Justiţiei. Decizia poate fi luată la palierele superioare. Decizia poate fi a Guvernului, a Parlamentului, dar eu n-am fizic şi nici juridic de unde să le retrag, le voi finaliza”, a declarat Tudorel Toader.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/10/tudorel-2-349x620.jpg)
Ministrul Justiției a spus că în acel moment va exista şi forma finală a solicitării de aviz din partea Comisiei de la Veneţia.
„Atunci, Guvernul sau Parlamentul va decide care este drumul de urmat, care este parcursul pe care Proiectul de lege pentru modificarea legilor Justiţiei trebuie să-l aibă”, a afirmat Toader.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/10/tudorel-3-620x349.jpg)
Potrivit acestuia, modificările vor fi de natură să preia toate soluţiile și toate propunerile, de natură să îmbunătăţească proiectul de lege, de natură să asigure unitatea proiectului de lege pentru modificarea celor trei legi.
„Sunt propuneri de modificare în sensul punerii de acord a legilor cu deciziile Curţii Constituţionale, sunt propuneri venite de la asociaţiile magistraţilor, evident şi de la alte structuri profesionale. Am primit, la un moment dat, şi de la CSM, dar şi de la judecători şi procurori. Aceste propuneri trebuie să dea o unitate proiectului de lege. (…). Nu judecaţi proiectul de lege în faza în care se află astăzi, aşteptaţi forma finală, care va putea suferi modificări”, a conchis ministrul Justiției.
Citește și: EXCLUSIV/ Un pieton prea lent și un sofer prea nervos. Un incident banal în trafic s-a transformat într-o tragedie
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5c1d241aa0db85d9ca898d795f2148f2.jpg)
Viva.ro
Pe Radu Tudor îl vedem seară de seară la Antena 3, dar puțini știu detalii din viața lui personală! Despre familie vorbește foarte rar și mulți au rămas surprinși să afle cine este, de fapt, soția jurnalistului. Ocupă o funcție importantă în stat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f10e8f76bd3fed8daa965580cc31a10a.jpg)
Unica.ro
„5 ani m-a drogat ca să depind de el!” Drama unei dive din Generația de Aur a muzicii românești, condamnată la dependență prin substanțe administrate pe ascuns. Diagnosticul medicului a confirmat cel mai negru scenariu
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
Elle.ro
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_11743d40adcd441cd0967b13491e44b5.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Ultima oră! Mircea Badea, reacție acidă când a aflat că va fi coleg cu Cătălin Măruță. S-a aflat și ce salariul ar avea acum, la Antena 1
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f4238cf2808c778940ce677ee7f0ed12.jpg)
Avantaje.ro
ULTIMA ORĂ! Denise Rifai rupe tăcerea după ce Cătălin Măruță i-a luat locul la "Furnicuțele"! Ce va face ea, în continuare: "M-a scos din...". Nimeni, dar nimeni nu se aștepta la asta
![Andreea Ibacka, apariție rară în costum de baie! Cum arată după lunile de sală [6 FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7e55e19ed23c6a0e67811f26edc1f150.jpg)
Tvmania.ro
Andreea Ibacka, apariție rară în costum de baie! Cum arată după lunile de sală [6 FOTO]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
Adevarul.ro
„Ne-au dat afară din hotel”. O familie de români, evacuată dintr-un hotel de 4 stele în timpul vacanței în Bulgaria: „Am plecat cu copiii noaptea”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a86873256c851c67f844a8d7f34e3e25.jpg)
Fanatik.ro
Ele sunt echipele care l-au impresionat pe Marius Șumudică după 4 etape din SuperLiga. „Pretendentă clară la trofee”. FCSB, marea dezamăgire
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_eff546472cb37e529b7b89900a162bae.jpg)
Financiarul.ro
Acciza la motorină scade cu 20% din 16 august. Prețul la pompă poate coborî cu circa 70 de bani pe litru
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4a5e2ac3025399ad14013f47ca63a289.jpg)
Elle.ro
Sorin Gonțea, transformare impresionantă la un an de la divorțul de Daiana Anghel. Cum arată acum fostul concurent de la Power Couple. Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
Viva.ro
E informația momentului în politică! A dat cărțile pe față, în sfârșit...Nu mai este niciun dubiu, iar ce se întâmplă în politica românească e de nedescris. Ce tocmai a făcut Sorin Grindeanu, liderul PSD
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
TVMania.ro
Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_21766e061e958bff855994cb0ec3dccc.jpg)
ObservatorNews.ro
Mărturia şoferului care a lovit mortal doi pietoni în Braşov. "Nu merit să mă trateze"
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f62cb84f0a0c53dab437295e2bfaa73d.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Codin Maticiuc, dezvăluiri dureroase! Ambii părinți au fost diagnosticați cu cancer, dar tatăl său a presimțit. Cancerul mamei e mai agresiv
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
StirileKanalD.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
Wowbiz.ro
Vești tot mai triste despre Joe Biden. Fiul fostului președinte confirmă că boala a avansat: „Cancerul s-a răspândit și îi provoacă dureri”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_101ec64ebd6d8f74fe73cdc6c2742d7e.jpg)
Wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_d7ff4fb6e087145249ac7a8ed976693c.png)
Redactia.ro
Cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49 a fost câștigat! Combinația rară pe care a pus-o românul
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_95a90ebaa275860dd39d8d32b8e1a2ca.jpg)
KanalD.ro
Trei copii au rămas orfani în urma incidentului rutier din Corbii Mari! Șoferul nu avea permis și ar fi condus băut
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_56573f5d55a93fd68fe8543da66fd50d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_90d80d7fdd67dead69e21ed01b2fb417.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sebastian-burduja-interviurile-libertatea-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sorin-grindeanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/babeth-ettiene-gettyimages-159144013.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/irina-fodor-asia-express.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_82c09f2831657ecdb24f98803a2ad429.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d38a85c2e16130bc47e927baeffb90ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5172f7282c15eba357cb05ca3d2c2252.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ian-wace-tanera-mor-profimedia-0000714895.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/02/austria-tirol-sursa-foto-profimedia-e1738751930388.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/coasta-amalfi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/supermarketurile-din-romania-reduc-aerul-conditionat-si-sting-reclamele-luminoase--sursa-foto-getty-images-scaled-e1785854636737.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/wroclaw.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-nu-mai-este-pluto-considerata-o-planeta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/rase-de-gaini-care-fac-oua-verzi-si-albastre-sunt-mai-bune.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/expresii-cuvinte-vacanta-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-se-congeleaza-piersicile.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/kercso-2-copy.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/autobuz-stb.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/termometru-soare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/aer-conditionat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ce-spune-soferul-de-50-de-ani-care-a-provocat-cumplitul-accident-de-pe-muresenilor-foto-bizbrasov-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tineri-doza-aluminiu-returo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/monede-10-bani-5-bani-lei-romanesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/elbridge-colby-subsecretar-al-apararii-pentru-politica-profimedia-1080238683-e1786538230723.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.