Pentru ceilalţi români care au murit în seism, rudele au optat pentru înmormântarea în Italia.

În ziua de doliu naţional, toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale au obligaţia arborării drapelului României în bernă. Drapelul României în bernă se mai arborează la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ de orice grad, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, ca pavilion pe navele de orice fel şi pe alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc, potrivit Realitatea.net.

Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă. Totodată, posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător.

[libgallery id=”1583774″]

Orașe distruse de cutremur

La o distanță de aproximativ 20 de kilometri, tabloul este complet diferit. Orașul Amatrice a fost aproape complet distrus în urma seismului cu magnitudinea 6. În acest sfârșit de săptămână, locuitorii orășelului urmau să sărbătorească ediția cu numărul 50 al festivalului de Spaghetti, vedeta fiind sosul Amatriciana. În schimb, salvatorii continua să caute victime sub dărâmături. În urma seismului care a zguduit centrul Italiei miercuri dimineață, 291 de oameni au murit. Printre aceștia se numără și 11 români, care și-a pierdut viața în cutremur. Un alt român este dat dispărut.

Citește și:

 

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.