Explozie la parterul unui imobil din Capitală. O explozie a avut loc, vineri, la parterul unui imobil de pe strada Sf. Ștefan nr 18, din zona Izvorul Rece din Capitală.UPDATE ora 10:15. Bărbatul care a suferit arsuri va fi transportat la Spitalul Floreasca din Capitală.
UPDATE. Nicio altă persoană nu a fost rănită în urma exploziei. Din primele informații reiese faptul că ar fi un imobil părăsit, iar bărbatul se afla temporar acolo. Totodată, bărbatului i se acordă primul ajutor într-o ambulanță SMURD.
La fața locului sunt prezente trei autospeciale de stingere, două autospeciale de descarcerare și două ambulanțe SMURD.
O persoană aflată în imobilul în care s-a produs explozia are arsuri pe toată suprafața corpului, a declarat, pentru Libertatea, purtătorul de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile.
Martorii din acea zonă spun că din imobil ar fi ieșit o persoană în flăcări. Din primele date rezultă că explozia s-ar fi produs la o instalație de gaze.
Persoana rănită are 39 de ani și a suferit arsuri de gradele 2 si 3, anunță Daniel Vasile.
La ora publicării acestei știri, incendiul este stins, însă în zonă se simte un puternic miros de gaz.