Marea Britanie a cerut, joi, o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a dezbate concluziile trase, după ancheta Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) privind originea agentului neurotoxic utilizat pentru otrăvirea lui Serghei Skripal și a fiicei lui, Iulia.
Reuniunea Consiliului de Securitate ar trebui să aibă loc în această săptămână, a precizat misiunea britanică la ONU, în urma anuțului OIAC, care arată că ”descoperirile Regatului Unit în ceea ce priveşte identitatea agentului chimic toxic utilizat la Salisbury” se confirmă. Cu alte cuvinte, OIAC susține ipoteza conform căreia Rusia a fost în spatele atacului asupra agentului Serghei Skripal și a fiicei lui, Iulia.
Substanța chimică folosită are un ”grad înalt de puritate”, arată OIAC, fără a stabili responsabilitatea în cazul acestui incident. Consiliul Executiv al organizaţiei se va reuni pe 18 aprilie pentru a analiza acest dosar.
Totodată, Iulia Skripal a făcut primele declarații, după ce a fost externată în spital. Ea a precizat că nu vrea ca cineva să vorbească în numele ei, sau al tatălui ei și a refuzat ajutorul oferit de Ambasada Rusiei, după ce ea și tatăl ei au fost otrăviți cu un agent neurotoxic într-un centru comercial din orașul britanic Salisbury.
FOTO: EPA