VIDEO EXCLUSIV/Florin Niculescu a cântat jazz cu Aznavour, Patrik Bruel și Johnny Halliday. Franța l-a decorat cu Ordinul de Litere și Arte, iar în România e... necunoscut
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Violonistul de jazz Florin Niculescu s-a născut într-o familie de romi în 1967. Tatăl- violonist, mama- pianistă, sora- violoncelistă. Cântă la vioară de la 4 ani. La 6 ani a intrat la Liceul de muzică Dinu Lipatti. La școală, în pauzele dintre ore, scoatea vioara din cutie și în clasă erau adevărate recitaluri ad-hoc. Un coleg se așeza la pian, altul ținea ritmul bătând cu palmele în bancă. Cântau jazz.
<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Flibertatea.ro%2Fvideos%2F10155615986740885%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="315" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>
De când are amintiri, Florin a fost atras de jazz în mod natural. Vioara nu este un instrument tocmai clasic pentru jazz prin comparație cu saxofonul, trompeta sau pianul. Până la Florin Niculescu, cel mai mare violonist de jazz a fost Stéphane Grappelli. În copilărie, Florin l-a auzit pe Grappelli la radio și, de atunci, visul lui a fost să-l întâlnească, să-i devină învățăcel. Pentru acest vis dar și pentru a ajunge un mare violonist de jazz a plecat în Franța în 1991.
La o săptămână după ce a ajuns la Paris, Florin a fost angajat să cânte la Cabaretul Russe Karlov. Nu i-a fost ușor. Chitaristul lui Grappelli a fost într-o seară la cabaret. L-a ascultat și i-a propus să-l întâlnească pe Grappelli. Lui Florin i-au trebuit trei ani să ajungă la Grappelli. Invitat la Libertatea Live, Florin a rememorat momentul care, probabil, i-a schimbat viața.
Florin Niculescu:”Când am aflat că o să-l întâlnesc pe Grappelli mi s-a făcut frică, m-am gândit să mă întorc la București. Era o luptă fantastică, parcă erau două persoane, unul îmi zicea ”du-te!”, altul zicea ”stai”. ”Când am ajuns în fața lui, s-a uitat la mine ”Ești violonist? Da” și mi-a dat vioara lui să cânt.
Rep. Ți-a dat vioara lui?
F.N: Vioara lui și mi-a zis ”cântă ceva”. Și m-am blocat.
I-a cântat lui Grappelli în speranța că maestrul îi va da câteva lecții.
Florin Niculescu: După ce m-a ascultat mi-a spus ”Iepurașule, astrele sunt de partea ta. Continuă. Dacă ești serios vei face treabă. Mare!” I-am sărutat mâna. Am ieșit de la Grappelli, m-am dus la toaletă și am început să plâng.
Grappelli i-a propus să cânte împreună, să dea concerte, să înregistreze discuri. Florin a refuzat, a spus că nu poate să cânte alături de un titan, se simțea prea mic. Grappelli a murit patru ani mai târziu. Și, încet-încet, Florin a intrat în lumea muzicii pariziene.
Prin orchestra cabaretului i-a cunoscut pe Charles Aznavour, Patrick Bruel și Johnny Halliday... care, cum îl asculta, îi cerea numărul de telefon. Așa a ajuns să cânte cu fiecare dintre ei, dar și cu Babik Reinhardt (fiul lui Django Reinhardt), cu Jimmy Rosenberg, Oscar Peterson, George Benson, John McLaughlin, Regina Carteer... dar și cu Angela Gheorghiu, marea soprană, fostă colegă de școală cu Florin.
Rep.:Care este mecanismul improvizației, ce se petrece în capul tău când improvizezi în jazz?
Florin Niculescu: ”În timp, orice muzician progresează. Dacă nu progresează, nu e muzician. Improvizația este o parte din ființa ta, parte în care îți descătușezi emoțiile, îți înfrângi temerile și începi să comunici cu tine însuți. Gândirea asta îți dă dreptul să ai o formă de energie în care partitura nu mai este importantă.”
În 2015, Franța l-a decorat pe Florin Niculescu. Cu Ordinul de Litere și Arte, cea mai mare distincțieacordată unui artist de către statul francez. Asta, după ce, în primii ani de stat la Paris, era un emigrant ilegal care se ascundea de poliție.
În România vine de câte ori este invitat. Vine și să-și vadă părinții și rudele. Se mândrește că este rom și de fiecare dată când are ocazia se întâlnește cu unii colegi de școală și cântă împreună. Îi apreciază mult pe instrumentiștii romi care cântă genial, dar poate nu au avut șansa lui de a se face cunoscuți în străinătate. Pentru el nu contează altceva decât valoarea artistică. Zilele trecute a susținut un concert extraordinar la invitația Centrului Național de Cultură a Romilor-Romano Kher. În luna iunie, Florin va susține la Paris un spectacol ”Monsieur Grappelli” care este povestea experienței pariziene a lui Florin timp de 27 de ani.
Florin Niculescu continuă seria marilor români necunoscuți în țara lor. Este un titan în lumea jazz-ului. Fără exagerare, se poate spune că din viață și-a ocupat locul în istoria muzicii de jazz. În țară, cei din breaslă îl cunosc și îl iubesc. Bine ar fi ca arta lui Florin Niculescu să ajungă la cei mulți în timpul vieții noastre și nu în timpul vieții altora.
Le Monde : „E un muzician remarcabil, precis, agil şi dinamic”, Le Figaro: ”Îţi taie respiraţia, brutal şi tandru”, Hot Jazz: ”În el, jazz-ul francez a găsit în sfârşit un succesor al lui Grapelli”.
CITEȘTE ȘI
