Cel puțin 28 de persoane și-au pierdut viața, joi noaptea, într-o închisoare din Acapulco, în urma unei confruntări dintre două bande rivale, scrie BBC News.
Violențele din penitenciarul, Las Cruces din regiunea Acapulco, situată în sud-vestul Mexicului, au izbucnit în timpul nopții, iar atunci când situația a fost adusă la normal de către paznici, în urma lor au rămas 28 de morți și mai mulțiu răniți.
Printre victime se numără deţinuţi înjunghiaţi, bătuţi până la moarte sau decapitaţi. Gardienii au recuperat cadavre din toată aripa de maximă securitate, inclusiv din bucătărie şi din zona dedicată vizitelor conjugale, potrivit purtătorului de cuvânt al închisorii, Roberto Alvarez. ”Acest incident a fost provocat de o rivalitate permanentă între două grupări din închisoare”, a precizat Alvarez.
Guvernatorul din Acapulco a cerut deja lansarea unei investigaţii cu privire la evenimentele de la închisoarea Las Cruces. Nu există semne care să dovedească folosirea de arme . De asemenea, investigaţia se va concentra şi pe acţiunile angajaţilor închisorii Las Cruces.
Foto: EPA