Deşi par reali, aceşti bebeluşi sunt de fapt statuete în miniatură, realizate de artista canadiană Camille Allen. Drăgălaşele “piese” au între doi şi 10 cm şi sunt făcute din lut polimerizat. Procedeul e unul destul de complicat, cerând multă îndemânare şi migală.
După ce dă figurinelor forma dorită, artista le introduce într-un cuptor pentru ca argila să se întărească şi, datorită polimerilor, să capete culoarea pielii umane. Apoi le finisează cu ajutorul unor instrumente folosite în stomatologie. Aceste păpuşi sunt serii limitate şi ajung în casele colecţionarilor doar prin comandă specială. Doritorii trebuie să ştie că o astfel de piesă costă 3.000 de euro.