Ministerul Educației a transmis miercuri că 30.600 de elevi înscriși în clasele a XII-a sau a XIII-a au chiulit, potrivit datelor colectate de insituție, fiind cel mai mare număr de absenți de la o probă din această sesiune de simulări, scrie Edupedu.
Numărul de absenți a avut o creștere constantă pe parcursul celor trei probe scrise desfășurate până acum.
„Simularea probei la alegere a profilului şi specializării din cadrul examenului național de bacalaureat 2023 s-a desfășurat astăzi, 29 martie, cu participarea a 116.312 elevi din totalul celor peste 147.000 de elevi înscriși la începutul anului școlar curent în clasele a XII-a/zi și a XIII-a seral/frecvență redusă.
În urma unor tentative de fraudă au fost eliminați 5 elevi”, anunță Ministerul Educației.
Asta înseamnă că aproximativ 30.680 de elevi nu s-au prezentat la simularea probei la alegere a profilului şi specializării.
Ultima probă scrisă din cadrul simulării va avea loc joi, 30 martie 2022, la Limba şi literatura maternă, iar elevii vor fi afla rezultatele în data de 6 aprilie 2023.
Luni, la Limba și literatura română, peste 27 de mii de elevi nu s-au prezentat, iar 12 au fost eliminați 12 pentru tentativă de fraudă, potrivit sursei citate, iar marți, la proba obligatorie a profilului, au absentat aproape 29.000 de levi, iar 13 au fost eliminați din examen.