”După depistarea primelor cazuri de coronavirus la nivelul Tribunalului şi Judecătoriei Sibiu, s-a procedat la testarea angajaţilor celor două instanţe, respectiv 170 de persoane. Rezultatele testelor efectuate în cadrul testării de grup, precum şi cele efectuate individual ca urmare a prezentării la o unitate medicală evidenţiază faptul că 35 de persoane au avut teste pozitive. Din cei 35 de angajaţi ai celor două instanţe fac parte judecători, grefieri, grefieri arhivari, grefieri registratori, precum şi personal din cadrul departamentului economico-financiar şi administrativ”, se arată într-un comunicat al instituției.

Procedura de lucru efectivă a compartimentelor cu publicul din cadrul Tribunalului şi Judecătoriei Sibiu este stabilită prin decizii ce se regăsesc publicate pe portalul instanţelor, pentru a fi luate astfel măsurile necesare pentru a-și desfășura activitatea în condiții de siguranță.

Marți, în județul Sibiu au fost raportate 282 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Totodată, rata de infectare la mia de locuitori este de 6,89.

Numărul total al îmbolnăvirilor de COVID-19 în acest județ de la debutul pandemiei și până în prezent se ridică la 8.324 de oameni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.