3969-138218-12lumeafoto1.jpg

Televiziunile din toată lumea au difuzat, ieri, imagini cu oameni disperaţi din oraşele Aquila şi Onno, care priveau deznădăjduiţi spre cerul înnorat. Frigul şi ploaia măruntă care s-au abătut asupra regiunii Abruzzo noaptea trecută au făcut ca disperarea celor rămaşi fără adăposturi să fie şi mai mare.

3969-138219-12lumeafoto3.jpg

S-au înregistrat peste 200 de replici

În plus, s-au înregistrat nu mai puţin de 200 de replici ale seismului devastator. Nouă cetăţeni români, speriaţi de moarte, au cerut ajutorul autorităţilor din Italia pentru a se întoarce de urgenţă acasă. Un altul este dat dispărut de două zile. Peste 300 de familii de români locuiau în zona afectată.

3969-138220-12lumeafoto2.jpg

O craioveancă, eroină în Aquila

Mariana Ion, o româncă de 60 de ani, e unul dintre supravieţuitorii cutremurului din Italia. Femeia, care munceşte de trei ani în Peninsulă, ne-a povestit îngrozită cum, în urma seismului, a fost prinsă sub dărâmături, în apartamentul din centrul orăşelului Aquila. După două ore de chinuri, ea a reuşit să o salveze şi pe bătrâna paralizată pe care o îngrijea.

“Echipele de intervenţie au ajuns abia la 7.00 dimineaţa, când deja reuşisem să ieşim de sub dărâmături, la aproape trei ore de la cutremur. Am rugat un prieten să-mi caute actele, pe care le pusesem într-un loc sigur. Apoi am plecat doar cu hainele pe care le aveam pe mine, pline de praf, la o verişoară din Roma. Nu mai vreau să revin acolo”, ne-a mărturisit femeia, care aseară s-a întors acasă, la Craiova, unde a fost aşteptată de familia ei. (Andreea Ciocănel)

«Pereţii trosneau în jurul nostru!»

Internat la clinica Vila Stuart, din Roma, unde a suferit o operaţie la genunchiul stâng, Mutu a povestit cum a trăit, pe patul de spital, seismul Italia

3969-138221-12lumeamutu1.jpg

“Însoţit de Consuelo, am ajuns la Roma încă de duminică dimineaţa. Ne-am cazat chiar la clinica Vila Stuart”, ne-a declarat Adi Mutu, care a suferit luni cea mai dificilă operaţie de când s-a făcut fotbalist. “Briliantul” ne-a dezvăluit că s-a temut, în noaptea de duminică spre luni, când Italia a fost zguduită de cutremur: “Dormeam, era cam 3.00 dimineaţa. Consuelo s-a sculat prima, m-a strigat. La clinică sunt paturi mici, nu precum cele dintr- o cameră de hotel. A venit lângă mine, m-a luat de mână, ne uitam unul la altul şi ne-am rugat. Era un zgomot infernal, pereţii trosneau în jurul nostru, geamurile se zgâlţâiau. Totul cred că a durat cam un minut. Abia apoi am reuşit să-mi mai liniştesc soţia”. (Anca Matei)

Cei care vor să se intereseze de rudele lor aflate în zona Abruzzo, afectată de cutremur, pot suna la Ambasada României la Roma, la numărul de urgenţă: 0039 345 230 24 89

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.