Potrivit Antenei 3, cei mai norocoşi bugetari din România sunt, de departe, angajaţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). 11 şefi ai autorităţii se pare că împart anual 7 de milioane euro, doar pentru salariile lor! Mai mult decât atât, potrivit unor surse din interiorul instituţiei, citate de Antena 3, un director ajunge să fie plătit chiar şi cu 50.000 – 55.000 euro pe lună.
Cei mai mulţi bani nu provin din salariu, ci din prime şi diurne. Nici conducerea Autorităţii de Reglementare în domeniul Gazelor nu o duce mai rău. Românul de rând care are curiozitatea să arunce un ochi peste declaraţia de avere a preşedintelui Olosz Gergely va rămâne mut de uimire când vede la ce averi pot ajunge unii funcţionari.
Acesta are nu mai puţin de şapte imobile în România şi Ungaria, başca nouă terenuri! Şi să mai tot fie bugetari care o huzuresc din bani publici. Iată câţiva dintre ei: preşedintele Curţii Constituţionale, Ioan Vida, cu un salariu lunar de 10.000 lei (2.800 de euro), sau preşedintele Fondului Proprietatea, Daniela Lulache, care câştigă circa 5.500 de euro pe lună.