La initiativa viceprimarului municipiului Craiova, Antonie Solomon, 51 de cupluri si-au sarbatorit, ieri, nunta de aur. Viceprimarul a fost nasul spiritual al mirilor si sponsorul petrecerii ce a urmat.
Dupa oficierea slujbei religioase la Biserica "Madona Dudu" din Craiova de catre IPS Teofan, mitropolitul Olteniei si Arhiepiscop al Craiovei, Antonie Solomon a organizat o mare petrecere la Restaurantul "Green House". Cele 51 de cupluri care si-au sarbatorit nunta de aur impreuna cu copiii, nepotii si in cele mai multe dintre cazuri chiar si stranepotii, au avut parte de invitati speciali precum: Dan Spataru, Maria Ciobanu, Grupul Melos din Basarabia, Nae Lazarescu si Vasile Muraru, Neta Soare, Mariana Ionescu si Ansamblul "Dor calator".
Antonie Solomon a declarat pentru Rompres ca s-a hotarat sa organizeze aceasta actiune in urma cu trei luni, cand a participat la o sedinta la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Craiova, unde pe langa alte probleme s-a ridicat si cea a organizarii nuntii de aur. "Acesti oameni au muncit pentru acest oras si poate ca noi i-am dat uitarii sau ii bagam foarte putin in seama", a spus Solomon.