Dezastrul a fost generat de faptul că oamenii au crezut că această substanță, toxică pentru organismul uman, ar putea ajuta la protejarea de coronavirus. Cele 728 de victime au fost raportate în perioada 20 februarie – 7 aprilie, conform autorităților din Iran.

„Aproximativ 200 de persoane au murit în afara spitalelor”, a anunțat Hossein Hassanian, un consilier al ministrului sănătății, citat de Daily Mail.

Creșterea numărului de victime este uriașă, având în vedere că în 2019 s-au înregistrat doar 66 de decese provocate de consumul de metanol.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Kianoush Jahanpour, a anunțat că circa 90 de persoane și-au pierdut vederea sau au suferit leziuni la nivelul ochilor, efect cunoscut al metanolului asupra organismului, precizând că cifra ar putea fi însă mult mai mare.

În Iran, până acum, 91.472 de persoane au fost infectate cu coronavirus, iar 5.806 au murit.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.