Zeci de mii de bătrâni, încă pe piaţa muncii

Uimitor este că, din numărul total de angajaţi activi, adică 4,9 milioane, o bună parte o reprezintă “bunicii”, care după zeci de ani de muncă nu vor sau nu pot să se retragă de pe piaţa muncii. Deşi beneficiază de o pensie, banii nu le sunt de ajuns, aşa că peste 37.000 de angajaţi au împlinit deja 65 de ani şi preferă să lucreze cu normă întreagă de 8 ore pe zi.

La 88 de ani, încă profesează ca medic

Medicul ginecolog Maria Veisa, din Iaşi, este o altă româncă pentru care vârsta nu a reprezentat o piedică în a-şi face meseria. La cei 88 de ani ai săi, femeia este aşteptată zilnic la cabinet de paciente. “Sunt un medic care îşi iubeşte meseria. Întotdeauna mi-am făcut datoria faţă de bolnavi, iar pacientele mele au plecat mereu mulţumite”, spune doctoriţa, care a fost pensionată după 60 de ani de carieră.

Şi-a luat atestat de inginer şi munceşte zi lumină

Costache Virgolici (90 de ani), veteran din cel de-al Doilea Război Mondial şi fost profesor de istorie cu o carieră de peste 40 de ani la catedră, a ajuns să muncească în fiecare zi cu normă întreagă. Are o pensie de 1.020 de lei pe lună, dar şi cheltuieli pe măsură. Aşa că şi-a luat atestat de inginer în instalaţii şi lucrează cât e ziua de lungă, ca să mai facă un ban în plus pentru el şi pentru soţia sa, şi ea pensionară.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.