Imediat, zona a fost împânzită de poliţişti, iar criminaţiştii au căutat orice detaliu ce i-ar fi putut ajuta la anchetă. Legiştii care au studiat pe loc trupul neînsefleţit spun că este vorba despre o fetiţă.
Criminaliştii au scos din tomberonul, în care „copila fără nume” a fost aruncată laolaltă cu resturile menajere, o pereche de pantaloni de pijama, o pereche de chiloţi şi un prosop îmbibat cu sânge, lucruri ce aparţin, fără îndoială, femeii care a născut. Liviu F., omul străzii care căuta printre gunoaie când a făcut macabra descoperire, ne-a spus că trupul nou-născutului era într-o pungă. „Când am dat şi eu pe acolo, să adun cutii de bere goale şi ziare, am dat peste copil. M-am speriat rău… apoi le-am zis poliţiştilor”, ne-a povestit boschetarul.
Poliţiştii şi procurorul au găsit o tânără, originară din zona Moldovei, care venise la spital după un avort. În urma audierii tinerei şi a necropsiei cadavrului, anchetatorii vor stabili dacă aceasta se face vinovată de omor sau dacă fetiţa a venit pe lume deja moartă.
Un alt nou-născut a fost găsit mort într-un tomberon din oraşul Bacău. Autorităţile au fost alertate de o persoană care şi-a aruncat resturile menajere.
„În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au găsit pe sol, în poziţie fetală, cadavrul unui nou-născut de sex bărbătesc. Urmează să se stabilească dacă, la naştere, pruncul a fost viu şi viabil. Totodată, poliţiştii efectuează verificări pentru identificarea mamei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Şi în acest caz, după efectuarea autopsiei, poliţiştii vor stabili dacă micuţul a fost ucis sau s-a născut mort. În cazul în care şi-a ucis copilul, mama riscă dosar penal pentru pruncucidere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.