Charlotte Hothman a îndurat orice pentru a obţine un look cât mai apropiat de păpuşa ei preferată. Mai întâi şi-a operat nasul şi şi-a mărit buzele, apoi şi-a schimbat culoarea părului, cât şi întreaga garderobă, cumpărându-şi doar haine asemănătoare cu cele ale păpuşilor.
„Le-am spus celor de la clinică că iubesc păpuşile Barbie şi că vreau să arăt ca ele, însă a fost extrem de dureros. Faţa mi-a fost umflată după operaţie, revenindu-şi abia după  câteva săptămâni. Dar după ce mi-am dat bandajele jos mi-am dat seama că a meritat. Apoi m-am vopsit blondă. Mi-a schimbat complet look-ul şi cred că arăt destul de bine”, a declarat Charlotte, mândră de ea.
Tânăra a început să colecţioneze păpuşi Barbie încă de la vârsta de trei ani, iar de atunci a strâns câteva sute de păpuşi, pe care le păstrează într-o cameră specială din interiorul casei sale din Manchester.
„Am cheltuit mii de euro pe păpuşi şi pentru hainele lor. Unii oameni poate cred că  e ciudat, dar mie mi se pare nemaipomenit. Sunt atât de multe. O am pe Barbie sportivă, Barbie tropicală, Cenuşăreasa Barbie şi chiar Barbie special îmbrăcată pentru noul an chinezesc şi le iubesc pe toate”, a mai mărturisit britanica.
 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.