Ieri, patronul Stelei a vizitat Galeriile Simeza, din centrul Capitalei, unde a fost expusa lucrarea“Painea lui Dumnezeu”. A facut cunostinta cu pictorul Mihai Kuman, ba chiar i-a oferit acestuia 3.000 de euro pentru tabloul in care el e infatisat ca un sfant.
Estimata la 5.000 de euro, lucrarea “Painea lui Dumnezeu”, in care patronul Stelei apare intr-o scena ce aminteste de Iisus, odihnindu-se la umbra unui copac, cu trupul acoperit doar de un vesmant sumar si tinand in mana dreapta o cruce, i-a fost vanduta lui Becali cu doar 3.000 de euro. Acesta a negociat cu artistul care a realizat tabloul, Mihai Kuman, care s-a dovedit a fi multumit de afacerea incheiata cu Becali.
In privinta lucrarii pe care a decis sa o achizitioneze, patronul Stelei nu a avut decat o observatie de facut: nu i-au fost pe plac cele doua felii de paine asezate in stanga reprezentarii sale, pe care le-a dezlipit in fata pictorului, rugandu-l pe acesta sa gaseasca alt model potrivit pentru creatia sa.
Si Nadia si-a luat un tablou
Fosta mare gimnasta a participat la o licitatie cu tablouri organizata de o asociatie care sprijina copiii institutionalizati si care e patronata de sora lui Cristi Chivu, Diana. Evenimentul s-a desfasurat la Hotelul Phoenicia. Nadia Comaneci a oferit 7.000 de lei pentru un tablou. Banii vor fi dati copiilor cu probleme.