A fugit după hoţ, dar a plătit cu viaţa

Comentează
Arhiva foto
Arhiva foto

Două persoane au murit, iar o alta a fost rănită grav, joi seară, in timpul unui jaf armat de la o casă de schimb valutar din centrul Braşovului. Criminalul e căutat de sute de jandarmi şi poliţişti.

Aşa a avut loc atacul de la casa de schimb valutar:

Arhiva foto
Arhiva foto

Joi seara, doi angajaţi ai unei case de schimb valutar au ieşit din unitate, luând cu ei şi încasările din acea zi. Abia au apucat să se urce în maşină, când un bărbat s-a apropiat de ei cu un pistol în mână.

Pasagerul din dreapta maşinii a fost împuşcat în ochi şi în umăr, iar şoferul în inimă. Ucigaşul a luat plasa cu bani şi a fugit. Din interiorul casei de schimb, casiera a auzit totul şi a ieşit afară strigând după ajutoare. Gheorghe Lala (56 de ani), care trecea prin zonă, a înţeles imediat ce se întâmplă şi a fugit după atacator. Când aproape l-a ajuns, criminalul l-a răpus cu un glonte, apoi şi-a continuat fuga nebună.

Arhiva foto

A doua victimă a murit la spital

Un taximetrist l-a lovit pe criminal cu maşina, dar nici aşa nu a reuşit să îl oprească. Bărbatul care a încercat să îl prindă s-a stins în drum spre spital. El a lăsat în urmă o soţie şi doi copii. Ciprian, angajatul împuşcat în inimă, avea 34 de ani şi a murit la spital. Colegul lui, Răzvan (38 de ani), a fost operat ieri şi este în stare critică.

Arhiva foto

Preşedintele Traian Băsescu a semnat aseară decorarea post-mortem a lui Gheorghe Lala, urmând să se stabilească dacă recompensele vor fi băneşti sau de altă natură. Şeful statului i-a conferit Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, "în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru spiritul civic şi curajul de care a dat dovadă în încercarea de a prinde, cu preţul vieţii, un infractor deosebit de periculos".

Arma este un pistol de calibru mic

Nenorocirea de la Braşov a avut loc la o zi după ce s-a aflat că din depozitul de la Ciorogârla, Ilfov, al Aviaţiei Militare, au dispărut peste o sută de arme. Poate de aceea s-a speculat că pistolul folosit în atac ar fi din lotul furat, fapt neconfirmat de anchetatori. 

Fără îndoială, e posibil ca o parte din armele furate să fi încăput pe mâinile unor tâlhari autohtoni. Potrivit unor surse judiciare, la Braşov, cele trei victime au fost împuşcate cu un pistol de calibru mic, posibil un revolver de 5,6 mm, model de armă care n-ar avea legătură cu ce s-a furat din depozitul Aviaţiei. Pe de altă parte, de mai bine de 72 de ore, unitatea militară din Ciorogârla este ţinta celei mai ample anchete care a vizat vreodată vreo structură a Armatei. Până ieri, procurorii militari audiaseră o bună parte din cei 60 de angajaţi ai unităţii şi aflaseră că nici un militar care a făcut de gardă nu mai notase nimic de două săptămâni despre numărul armelor existente în depozit.

Lotul furat a ajuns în Bulgaria?

Practic, se presupune că, în acest interval, sigiliile nu au fost controlate. Ministrul apărării, Mihai Stănişoară, a anunţat, ieri, demiterea a 16 militari, de la caporali la şeful Forţelor Aeriene Române. Cum de o unitate militară nu se poate apropia oricine, procurorii, dar şi ofiţerii serviciilor secrete au ajuns la concluzia că armele nu puteau dispărea decât cu implicarea celor din interior. “Fără ajutorul lor, hoţii nu ar fi putut acţiona. Militarii ori au participat direct la furt, ori au înlesnit hoţilor accesul în unitate”, ne-au precizat surse judiciare. Una dintre pistele pe care anchetatorii o iau din ce în ce mai mult în calcul e aceea că armele de război ar fi părăsit deja ţara, cu destinaţia Bulgaria. De altfel, procurorii urmează să ceară ajutorul oficialilor din ţara vecină.

Armata păstrează tăcerea

Oficialii Armatei refuză să comunice numărul real al armelor furate. Libertatea a aflat că e vorba de peste 100 de pistoale şi mitraliere - nicidecum de 50, 60, cum s-a vehiculat imediat după gravul incident -, dar se pare că numărul armelor dispărute ar putea ajunge la 300! Din depozit lipsesc: o mitralieră de companie calibrul 7,65 mm; pistoale mitralieră AKM calibrul 7,62 mm; pistoale marca TT calibrul 9 mm; baionete; binocluri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
Mirela Retegan și Maya alături de Cheloo și Mihai Ban la Asia Express
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
11:49
Alocație unică de naștere de 3.000 de euro pentru fiecare copil: măsură istorică luată pe o insulă din Grecia
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
horoscopul zilei de astăzi 9 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!