‘A inceput sa se uite la fotografiile de familie’

“Simt o teribila sfasiere sufleteasca, pentru ca abia acum incepe sa se vada adevarata drama a Irinei”. Acestea au fost primele cuvinte ale medicului Luminita Padure, atunci cand am intrebat-o ”ce mai face Irina?”. Este sefa Sectiei de Recuperare de la Spitalul ”Marie Curie” din Bucuresti, locul unde fetita de 14 ani a sotilor Balan, morti intr-un teribil accident de circulatie, se afla internata de aproape o luna si jumatate.

A facut progrese remarcabile din punct de vedere fizic, dar greul pentru ea abia de-acum incepe. Stie oare ca mama si tata nu se vor mai intoarce niciodata?

”Ne-am atasat enorm de fetita, ne-am rugat pentru ea ca pentru copilul nostru si am vrea s-o vedem ca isi revine pe deplin”, spune dr. Luminita Padure. In vocea medicului, tristetea se amesteca nedefinit cu o puternica speranta.

A facut progrese uriase: merge si vorbeste

Din punct de vedere fizic, Irina Andreea si-a revenit. Miraculos, cand nimeni nu mai indraznea sa spere in minuni, fetita de 14 ani a iesit din coma. Dupa ce aproape o luna medicii de la Spitalul de Urgenta Floreasca au luptat pentru viata ei, micuta a invins. De la inceputul lunii septembrie, e la recuperare, la spitalul ”Marie Curie”. A reinceput sa vorbeasca si sa paseasca. E vegheata in permanenta, atat de bunicii din partea mamei, cat si de cei paterni. Si ei, si medicii, cauta raspunsul la cea mai cumplita intrebare: ”Stie oare micuta ca ambii parinti au pierit in accident, nu departe de casa, chiar in ziua in care il reintalnisera pe Stefan Balan, tatal plecat de sase luni in misiune in Irak?”.

„Cand se uita la poze, spune ca tati e in Irak”

”Dupa parerea mea, incearca sa-si reprime amintirile. Si le repliaza, le ascunde, de fiecare data spune altceva cand incepem sa discutam despre parintii ei. Am inceput, de ceva vreme, sa ne uitam impreuna pe fotografii de familie. Cu ea, cu mama, cu tata, cu prietenii ei. Uneori, cand il vede pe tatal ei in poze, spune ”tati e plecat in Irak”. Alteori, cand o intreb ”cum il cheama pe tata?”, imi raspunde ”Stefan”, asa cum, intradevar, il chema pe tatal ei, dar arata spre bunic. Este o dovada ca fetita incearca sa faca un transfer afectiv”, spune medicul. Se opreste, pentru cateva secunde, ca pentru a-si ascunde emotia unei amintiri. “In urma cu cateva zile, povesteste dr. Luminita Padure, am rugat-o sa aleaga din mai multe fotografii unele despre care ar vrea sa-mi povesteasca. Le-a ales numai pe cele in care fie era ea singura, fie alaturi de cateva amice de-ale ei, fara sa se atinga de cele in care apareau si parintii ei”.

Si medicii, si bunicii Irinei se roaga acum ca fetita sa fie la fel de tare ca atunci cand a luptat cu ranile trupului. Toti stiu insa ca cicatricile sufletului se inchid cel mai greu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE