dupa numai o zi a avortat cinci catei morti. Livia Ungureanu se afla vinerea trecuta in apartamentul parintilor ei, situat la etajul trei al unui micut bloc din Baile Olanesti, impreuna cu bunica sa, Jeni Ungureanu, in varsta de 77 de ani. in timp ce femeia trebaluia prin dormitor, facand curatenie pe masa cu calculator, micuta a zbughit-o de langa ea si a mers in bucatarie, unde s-a urcat pe un scaun si a inceput sa dea mancare catelusei Nusa ce lenevea la intrarea in scara blocului.
„Catelusa era cel mai bun prieten al nepoatei mele si ori de cate ori pleca in oras, o insotea si nimeni nu se putea apropia de copila. Cand i-a dat mancare, s-a aplecat mai mult pe geamul de la bucatarie si atunci a cazut. Cand am observat ca nu mai e in apartament, m-am uitat peste geamul deschis si am vazut-o pe Livia pe caldaramul de beton din fata blocului. Mi s-au inmuiat picioarele si am ajuns pana jos doar pe branci”, spune bunica, vizibil marcata si acum, cand totul a trecut.
Livia a fost urcata in masina nasului sau si a fost transportata la Spitalul din Valcea, pentru primele ingrijiri medicale, iar de aici la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucuresti, pentru investigatii mai amanuntite. Medicii au stabilit ca este in afara oricarui pericol, avand o fractura de clavicula si un traumatism cranian minor.
Livia mai are doi frati, Sergiu, in clasa a X-a si Monica, in clasa a VII-a, iar parintii copiilor au o mica afacere in statiune, vanzand produse la taraba. Pentru ei, dupa acest incident, Livia s-a nascut a doua oara.