3862-115344-masina1.jpg 3862-115345-masina2.jpg 3862-115346-masina3.jpg

Tragedia a avut loc la ora 17.45, atunci când un bărbat încă neidentificat a încercat să traverseze strada pe trecerea de pietoni. Nici nu a apucat să facă trei paşi că un bolid, care venea dinspre şoseaua Pipera, l-a lovit, omorându-l pe loc.

Apoi, susţin martorii, s-au consumat scene incredibile. În timp ce bietul om zăcea fără suflare pe caldarâm, în zonă şi-ar fi făcut apariţia două maşini. Cu una ar fi fost 3862-115347-fiu.jpg“extras” fostul deputat Mircea Stănescu, fiul jurnalistului Sorin Roşca Stănescu, văzut de lume la volanul maşinii ucigaşe, iar cu cealaltă ar fi venit o femeie, Marinela Aurelia (38 de ani), din Bucureşti, cea care, ulterior, a luat asupra sa toată vina. De fapt, poliţiştii de la Rutieră, care acum încearcă să stabilească dacă Mircea Stănescu a ucis şi a fugit de la locul accidentului, nu ştiu cu certitudine cine se afla la volanul Mercedesului.

Cine e Mircea Stănescu

Mircea Stănescu (foto) e fiul ziaristului Sorin Roşca Stănescu. Absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, el a fost ziarist între 1994 şi 1998 şi consilier în mai multe guverne. Între anii 2004 şi 2006, Mircea a fost deputat PD de Tulcea, apoi s-a mutat la PSD.

3862-115348-nistorescu.jpg

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.