Prin campania Bac de 10, aflată deja la a șasea ediție, UNTOLD și Neversea își propun să susțină performanța în educație și să-i premieze pe cei care iau nota 10 la examenul de bacalaureat.

Pe lângă participarea gratuită la unul dintre cele mai bune festivaluri de muzică din Europa, UNTOLD și Neversea, absolvenții cu 10 vor primi fiecare și câte un voucher în valoare de 500 de lei din partea Kaufland România, pe care îl vor putea folosi în cadrul festivalurilor de anul viitor.

Cei care se înscriu la examenul de bacalaureat în sesiunea din vară sau cea din toamnă, pot achiziționa abonamente la prețuri speciale, anunță organizatorii.

Aceștia vor avea discount 20 de euro pentru abonamentele Neversea și 10 euro pentru abonamentele UNTOLD.

Anul trecut, peste 100 de elevi care au promovat Bacalaureatul cu nota 10 au beneficiat de intrarea gratuită la cele două festivaluri din Cluj-Napoca și Constanța.

Calendar Bac 2020 – sesiunea iunie-iulie

3 – 10 iunie 2020 – Înscrierea candidaţilor
11  – 17 iunie 2020 – Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale
22 iunie 2020 – Limba şi literatura română – proba E a) – proba scrisă
23 iunie 2020 – Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă
24 iunie 2020 – Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă

Ad placeholder
Ministrul sportului, surprins la mare într-o mașină pe cheltuiala Registrului Auto Român
Recomandări
Ministrul sportului, surprins la mare într-o mașină pe cheltuiala Registrului Auto Român
 

Examen la matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională

Examen la istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus. În funcție de profilul urmat la liceu, absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii pentru examen:

fizică, chimie, biologie sau informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională

Ad placeholder
Epidemia COVID accelerează din nou în mai multe țări. Autoritățile revin la restricții
Recomandări
Epidemia COVID accelerează din nou în mai multe țări. Autoritățile revin la restricții
 

geografie, filosofie, logică și argumentare, economie, psihologie și, după caz, sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus.

Când se afișează rezultatele la Bac 2020

30 iunie 2020 – afişarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12.00
30 iunie 2020 – depunerea contestaţiilor în intervalul orar 16.00 – 20.00
1 – 4 iulie – rezolvarea contestațiilor
4 iulie 2020 – afişarea rezultatelor finale

Citeşte şi:

Un atac cibernetic a afectat 11 uzine Honda din întreaga lume. Două fabrici sunt încă închise

Bulgaria prelungeşte starea de urgenţă până la sfârşitul lunii iunie

Gala Premiilor Gopo, în premieră, în aer liber. Evenimentul va avea loc pe 29 iunie

Adevărul despre fotbalistul român bătut de colegi chiar la el acasă după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19. „Sunt însă în șoc, mă sună toată lumea”
PARTENERI - GSP.RO
Adevărul despre fotbalistul român bătut de colegi chiar la el acasă după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19. „Sunt însă în șoc, mă sună toată lumea”
Cine a ucis-o, de fapt, pe Prințesa Diana. Secretul care zguduie Casa Regală a ieșit la iveală
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Cine a ucis-o, de fapt, pe Prințesa Diana. Secretul care zguduie Casa Regală a ieșit la iveală
Horoscop 11 iulie 2020. Racii au motive de conflict cu partenerul de cuplu sau cu cei din familie
HOROSCOP
Horoscop 11 iulie 2020. Racii au motive de conflict cu partenerul de cuplu sau cu cei din familie
RECOMANDĂRI