Autobuzul a lovit un grup de părinți și copii aflați în fața unei școli din orașul Tai’an, în provincia Shandong din estul Chinei, relatează BBC și AFP şi The Associated Press, citate de News.ro.
Totul s-a întâmplat în dimineața de marți, 3 septembrie, la ora locală 7.27 (2.27, ora României), șoferul autobuzului școlar a pierzând controlul vehiculului, relatează presa de stat din China.
Cel puțin 11 persoane, dintre care cinci copii și șase adulți, au fost uciși, a transmis postul CCTV. Alți oameni au fost răniți, unul fiind în stare gravă, iar 12, în stare stabilă.
Șoferul a fost reținut, iar poliția investighează cauzele incidentului. Nu este clar deocamdată dacă este vorba despre un act intenționat.
În imagini apărute pe rețelele sociale apar victimele zăcând pe jos lângă autobuz. AFP notează că nu a putut să confirme autenticitatea imaginilor, ci doar faptul că au fost surprinse în faţa unei şcoli din Shandong.
Poliția precizează că autobuzul este unul special conceput pentru transportul elevilor, însă nu a menționat cine îl operează.
Elevii din mai multe instituții de învățământ din China au început săptămâna aceasta noul an școlar.
Accidentele rutiere sunt frecvente în China. În luna iulie a acestui an, un vehicul a lovit un grup de pietoni în orașul central Changsha, opt persoane fiind ucise.
Foto: captura x.com/Byron_Wan
Irinel 04.09.2024, 09:14
Sincere condoleante !!!!!!