Un şofer în vârstă de 68 de ani, din judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism în afara localităţii Bretea Streiului, din direcţia Haţeg – Călan, a efectuat o depăşire neregulamentară, peste marcajul longitudinal continuu, a pătruns pe contrasens şi a tamponat frontal un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 33 de ani, din Haţeg, informează IPJ Hunedoara.

„În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto de 33 de ani şi a unei pasagere, în vârstă de 64 de ani, din judeţul Alba, aflată în autoturismul care a produs evenimentul rutier şi rănirea conducătorului auto de 68 de ani”, transmite IPJ, potrivit Agerpres.

La faţa locului au intervenit echipaje de pompieri salvatori specializaţi în descarcerare şi prim ajutor ale Detaşamentului Hunedoara şi Punctului de lucru Bretea, cu autospeciale mixte, o ambulanţă tip B2 şi două echipaje SAJ, a precizat ISU.

Până la finalizarea operaţiunilor şi cercetărilor, circulaţia în zonă a fost întreruptă sau s-a desfăşurat alternativ pe un sens. În cauză a fost întocmit un dosar penal. 

Foto: svj.ro


Tudor Giurgiu a dezvăluit pentru Libertatea tema următorului său film: „Masacrul de la Fântâna Albă, din 1941, când rușii au omorât aproape 3.000 de români”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.