Mergi direct la conținut »
Tudor Giurgiu a dezvăluit pentru Libertatea tema următorului său film: „Masacrul de la Fântâna Albă, din 1941, când rușii au omorât aproape 3.000 de români”
Cultură și Vacanțe Libertatea > Lifestyle > Cultură și Vacanțe > Tudor Giurgiu a dezvăluit pentru Libertatea tema următorului său film: „Masacrul de la Fântâna Albă, din 1941, când rușii au omorât aproape 3.000 de români”

Tudor Giurgiu a dezvăluit pentru Libertatea tema următorului său film: „Masacrul de la Fântâna Albă, din 1941, când rușii au omorât aproape 3.000 de români”

Reporterul Mirela Petre a stat de vorbă la Cluj, la majoratul TIFF, cu regizorul Tudor Giurgiu, “părintele” festivalului. Acesta a vorbit despre proiecte de viitor, despre cum s-a schimbat publicul în 18 ani și despre cum e acum filmul românesc.

De Mirela Petre,

– Filmul mai are misiunea de a aduce oamenii la cinema? Știu că ăsta e unul dintre lucrurile în care crezi.
– Da. Sper sau m-aș bucura ca “Parking” să fie văzut de cât mai mulți oameni. Pentru că mulți se plâng că nu avem filme (românești) de dragoste. Cred că, unde e și vorbit în spaniolă, e un film pentru cei care vor să viseze, pentru cei pasionați de literatură, de poezie. Cred că publicul feminin în special e targetul principal al filmului.

După un film complicat, cel de dinainte, “De ce eu?”, mi-am dorit să fac o schimbare bruscă și să-mi asum genul ăsta. Adică nu l-am făcut așa că așa a ieșit. Nu. Mi-am asumat să fac un film aparent mai lejer și aparent mai lipsit de miză, dar, de fapt, un film care vorbește despre probleme inerente maturității, ale oamenilor care trec de 30-35 de ani și care dau de probleme. Dau de probleme în viața profesională sau personală.

Scenă din filmul Parking

“Ca om te gândești tot timpul să te reinventezi, să te cauți, vrei să pleci de acasă, vrei să fugi de răspundere”

Tudor Giurgiu

– Într-un fel, publicului îi e mai ușor să se identifice cu problemele astea, că sunt universale?
– Da, cu toții am trecut prin crizele personajelor din film. Indiferent că trăiești în România, în Spania sau oriunde, cu toții știm ce înseamnă o despărțire, ce înseamnă o criză profesională. Sunt multe lucruri pe care cred că publicul o să le vadă și o să spună “Da, am trecut și eu prin asta”.

Povestea omului care iese din tunel

– Transmite un soi de optimism în vremurile astea complicate. Optimismul ăsta intenționat, ceva ce ți-ai propus, sau e o coincidență?
– Cineva mi-a spus că “în fine, un film care nu se termină prost, nu moare eroul principal”. Eu cred în puterea destinului și în ideea asta că luptăm, avem vieți complicate, dar la un moment dat, după chinuri, eforturi, vezi luminița la capătul tunelului. Cred că, dacă ne uităm la destinul lui Marin, cel care m-a inspirat, al scriitorului, Marin era la vremea aia, nu?, un emigrant care se lupta pentru… care, de fapt, nici el nu știa prea bine ce vrea și de ce e acolo, dar, iată, după ce a cules struguri, măsline, a fost paznic de noapte, acum a ajuns să devină un scriitor apreciat, traduce din limba spaniolă, scrie, e iubit, are fani. E un om care a reușit, un om care a ieșit din tunel. Mi s-a părut important ca filmul să se termine în tonul ăsta.

Gheorghe Dincă este mândru că este anchetat în paralel și de FBI. „Popicu” a învățat procedurile judiciare în celulă
Recomandări

Gheorghe Dincă este mândru că este anchetat în paralel și de FBI. „Popicu” a învățat procedurile judiciare în celulă

– Cum îl vezi în cariera ta? E cel mai important sau care e locul lui?
Am rămas șocat când am citit o cronică sau două în care spuneau că e cel mai important film sau cel mai bun film pe care l-am făcut până acum. Nu știu. În general, noi ne raportăm foarte epidermic la filmele pe care le facem. Întotdeauna ultimul film mi se pare cel de care sunt cel mai legat și asta pentru că sunt încă la cald și e copilul cel mai proaspăt născut. Nu mă pot obiectiva sau nu am nici un fel de perspectivă de-asta temporală, las criticii și publicul să decidă.

O hackeriță pe jumătate româncă face furori în SUA: 'Pot să șterg toate voturile lui Donald Trump'
Recomandări

O hackeriță pe jumătate româncă face furori în SUA: 'Pot să șterg toate voturile lui Donald Trump'

TIFF e locul perfect pentru decolarea filmului în lume

– Cum a fost să-l lansezi la TIFF când a făcut 18 ani?
– Eu am aici un o relație cu totul altfel. E o relație specială cu publicul, pentru că, na, sunt născut în Cluj, sunt oameni de care sunt legat și mi-am dorit să arăt filmul la Cluj pentru că e locul de unde am pornit și a fost ca un cadou făcut publicului. Îmi pare rău că nu au venit actorii din Spania, care aveau teatru intens în perioada asta. E o emoție. E, de fapt, o extraemoție când ești acasă la tine, cu publicul tău.

Cultul lui Pomohaci. Cât de ușor scapă de închisoare pedofilii din România
Recomandări

Cultul lui Pomohaci. Cât de ușor scapă de închisoare pedofilii din România

– Din ce am văzut, părea că trebuia lansat mai devreme, mai în primăvară.
– Am încercat o lansare în toamnă, apoi în primăvară, pentru că am încercat tot timpul să legăm lansarea de o eventuală prezentare pentru un festival internațional, dar mi-am dat seama că, de fapt, nu e neapărat acel film care să inoveze extrem limbajul în film. După cum zic, e o melodramă, e un film de gen. Sper să fie văzut în multe festivaluri, dar nu asta e miza lui. Mi-am dat seama că e mult mai important să-l arătăm la TIFF, pentru că e locul perfect pentru decolarea filmului în lume.

Ce s-a schimbat în 18 ani: destine și viața unui oraș

– Iar TIFF-ul cum îl vezi acum, la majorat? Ce a ajuns să fie?
– Mă uitam, zilele trecute, în continuare avem public în creștere, sunt bilete mai multe vândute anul ăsta și în fiecare an din ultimii ani s-a întâmplat la fel, ceea ce arată că facem bine și ăsta e singurul criteriu, de fapt, pe care te poți baza atunci când compari o ediție cu alta. Dacă reușești să inovezi și să fii diferit, dar în același timp să îți păstrezi spiritul provocator, original și cu filme foarte diverse, deci să fie același, dar diferit an de an, e mare lucru.

“TIFF-ul a ajuns un organism cu multe tentacule. E mare, e pe picioarele lui. Oferă atât de multe, cred, publicului și e important că, la 18 ani, încă nu și-a pierdut suflul”

Tudor Giurgiu


– Care crezi că-s schimbările sau realizările pe care le-a făcut TIFF-ul în toți anii ăștia?
– Îți spun una singură, care e cea mai mare: faptul că, în timp, mi-am dat seama că TIFF-ul nu e doar un showcase (n.r. – selecție atentă de filme), un fel de loc unde prezinți the best of din cinemaul mondial. TIFF-ul e un loc unde s-a ajuns să se schimbe viața unui oraș. S-au schimbat prioritățile din viața unor tineri. Le-am arătat că pot să urmeze cariere în film. Prin atâtea programe educaționale și ateliere pe care le facem la TIFF, am adus copii care s-au obișnuit cu mersul la cinema. Au fost elevi care au ajuns după-aia să facă film în România, Germania, America. Sunt foști adolescenți care au trecut prin programul “Let’s go digital” care acum fie sunt jurnaliști de marcă prin trusturile din România, fie sunt regizori care au deja filme la activ.

Filmul următor e despre supraviețuire în vremuri complicate

– Ce urmează pentru TIFF în următorii ani? Se schimbă ceva după majorat sau nu?
– Mai sunt doi ani până la 20 de ani de TIFF. Probabil ar trebui să ne uităm la structura de filme și la împărțirea pe secțiuni, să vedem dacă acolo mai e loc de inovație, spre a propune publicului altceva. Acum mi se pare că publicul răspunde extraordinar la ce ofertă avem. La filmele din competiție sălile sunt pline, proiecțiile sunt sold out. Simt că am ajuns la un nivel la care oferta se leagă bine cu ceea ce așteaptă publicul, încât probabil trebuie să fim doar atenți la dimensiunea evenimentului să nu devină mare și impersonal. Așa cum e, e foarte bine.

– La ce film lucrezi acum?
– Acum-acum nu mai lucrez la nimic, pentru că vreau să mă odihnesc după “Parking”, după toată lansarea. Probabil din vara asta ar trebui să mă apuc de căutat locuri de filmare și să încep distribuția pentru următorul proiect, pe care aș vrea să-l fac la anul și care e un film despre masacrul de la Fântâna Albă, din 1941, când rușii au omorât aproape 3.000 români. E un film cu altă încărcătură, e un film despre supraviețuire în vremuri foarte complicate, un film despre un incident foarte controversat în istorie și puțin cunoscut de către români, n-am învățat la școală despre asta.

«Viitorul film e, probabil, cel mai complicat proiect pe care l-am făcut până acum»

Tudor Giurgiu

– Cum ai ajuns la subiectul ăsta?
– Am citit întâmplător despre el acum câțiva ani, au fost interviuri cu supraviețuitori, am citit mult, m-a impresionat și m-a tulburat. Am simțit că e o datorie să fie spusă povestea asta.

Masacrul de la Fântâna Albă, din 1941, când rușii au omorât aproape 3.000 români.

Furia de care e nevoie

– Ce carte citești acum?
– O carte a lui Bolano, “Al treilea Reich”, Bolano fiind un scriitor pe care l-am descoperit datorită lui Marin Mălaicu-Hondrari, apare și în film, și încerc să-i parcurg toată opera.

– “Parking” e al doilea film pe care-l faci după o carte. E ceva special, te atrage să transformi cărți în film?
– Nu, e o întâmplare, dar citesc cu plăcere și dacă descopăr un cârlig sau dacă acea carte mi-a transmis suficient de multe impulsuri în a face ceva după ea, scriu, dar nu am un program de estetică în a face doar ecranizări. Se întâmplă.

– Apropo de sălile de cinema, care sunt tot mai puține, majoritatea sunt cele de mall – știu că e un subiect care te preocupă asta. Dacă cineva e preocupat de aceeași problemă, ce ar putea să facă înspre o schimbare?
– Când furia e mare, oamenii se coalizează, se adună. Ei pot schimba guverne, pot întoarce din drum legi. Arareori, știi, s-a întâmplat să schimbe politici sau să schimbe ceva la nivel cultural. Citeam recent că locuitorii din Zagreb s-au adunat și au protestat față de închiderea unuia din cinematografele-fanion ale orașului. Au ținut toate protestele astea și au reușit să împiedice primăria să facă altceva cu sala. Mă gândeam câți bucureșteni ar veni să ocupăm sau să facem acțiuni de protest împotriva felului în care arată sălile de cinema de pe bulevardul Elisabeta din București, unde ai niște bijuterii arhitectonice, care probabil sunt vânate de magnații imobiliari pentru a transforma toată zona aia.

“E de datoria noastră să nu lăsăm măcar una din sălile alea să moară, pentru că sunt niște bijuterii arhitectonice. Dar crezi că-i pasă cuiva? Suntem puțini”

Citește și:

Despre filmul „Parking”, povestea de dragoste reflexivă a unui român emigrat în Spania. Reporterul Libertatea, în dialog cu regizorul Tudor Giurgiu, la majoratul TIFF

Close
Închide
  Close