Accident grav pe drumul dintre Timișoara și Lipova, în zona localității Mașloc. Un tânăr de 22 de ani a murit pe loc, duminică după-amiază, după ce s-a răsturnat cu mașina pe care o conducea din cauza vitezei. Alte trei persoane au ajuns la spital.

Tragedia s-a petrecut, duminică,  în zona localității Mașloc din județul Timiș, aproape de Alioș. Martorii spun că șoferul, un tânăr de 23 de ani, avea o viteză prea mare și, la un moment dat, a pierdut controlul volanului.

Accident grav pe drumul dintre Timișoara și Lipova

Potrivit polițiștilor, autoturismul a intrat într-un stâlp, iar apoi s-a răsturnat în afara părții carosabile. Un tânăr de 22 de ani, pasager în mașină, a murit pe loc. Alte trei persoane au fost rănite grav și duse la spital. Printre ele se află și șoferul de 23 de ani, căruia medicii îi dau puține șanse de supraviețuire.

Accident grav pe drumul dintre Timișoara și Lipova

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și pentru vătămare corporală din culpă. Oamenii legii continuă cercetările, pentru a afla cu exactitate în ce condiții s-a petrecut accidentul.


Citește și EXCLUSIV / Cine este românul răpit în Libia. Soarta lui, încă sub semnul întrebării


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.