Un autobuz cu pasageri a fost implicat, în noaptea de joi spre vineri, într-un accident rutier, în Arad, iar 11 persoane au fost rănite.
Potrivit poliţiştilor, din primele cercetări a reieşit că un bărbat de 46 de ani, din Livada, care conducea un autobuz din zona industrială a oraşului Arad, nu a respectat semnificaţia indicatorului „oprire” şi a pătruns într-o intersecţie, unde s-a ciocnit cu un camion condus de un bărbat de 53 de ani, din Braşov, a notat mediafax.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a două femei şi rănirea uşoară a altor nouă pasageri din autobuz.
A fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
„Din primele cercetări la faţa locului, polițiștii au stabilit următoarele: Aseară, în jurul orei 23,20, un bărbat de 46 de ani, din Livada, a condus un autobuz pe strada II din zona industrială vest, iar la intersecția cu str. Stefan Tenețchi nu a respectat semnificația indicatorului 《oprire》 pătrunzând în intersecție, unde a intrat în coliziune cu un autotractor în cuplu cu semiremorca condus de un bărbat de 53 de ani, din Jud. Brașov.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a 2 femei și rănirea ușoară a altor 9 pasageri din autobuz. În cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.