Scene înfiorătoare în urma unui accident în județul Cluj. Un bărbat din Austria a murit, după ce a fost spulberat o mașină în timp ce voia să traverseze drumul în fugă. Omul n-a avut nicio șansă pentru că impactul a fost deosebit de violent.
Accidentul a avut loc pe DN 1C, în apropierea localității Iclod, județul Cluj, notează Someseanul.ro. Din primele informații, un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din Austria ar fi oprit pe marginea drumului ca să-și facă nevoile. La un moment dat, a încercat să traverseze în fugă șoseaua, iar atunci a fost izbit în plin de o mașină înmatriculată în Cluj.
Bărbatul, aflat la volanul aututorismului, a spus că era beznă și nu a putut evita impactul. Lovitura a fost atât de puternică încât victimei i-a fost smuls un picior, care a fost azvârlit la zeci de metri de la locul accidentului.
Din această cauză, austriacul a pierdut mult sânge, iar medicii n-au reușit să-l mai salveze.
Polițiștii trimiți la fața locului au început măsurătorile la fața locului pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul violent. Șoferul clujean, în vârstă de 45 de ani, care s-a accidentat mortal pe pieton, este cercetat și s-ar putea alege cu dosar penal pentru ucidere din culpă.
sursă foto: Someseanul.ro