Un medic din Craiova care lucrează la secția ATI a spitalului din Tg. Cărbunești a produs marți un grav accident de circulație pe DN6, între Craiova și Filiași. Bărbatul în vârstă de 32 de ani se ducea spre spital, unde urma să intre în gardă, dar n-a mai ajuns, după ce a rămas cu mașina suspendată pe un gard.

Accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere. În imagini se vede cum medicul conduce pe prima bandă, ocupată pe jumătate de o dubă staționată. Pe banda a doua vine cu viteză alt autoturism, astfel că medicul încearcă să se strecoare pe lângă dubă, pe care însă o acroșează.

Încercând să redreseze mașina, doctorul pierde controlul volanului, se răstoarnă și iese în afara carosabilului, autoturismul lui rămânând suspendat pe un gard.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost transportat la spital conştient şi cooperant, pentru acordarea de îngrijiri medicale şi recoltarea de probe biologice necesare stabilirii alcoolemiei.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.