Un accident rutier neobișnuit a avut loc joi după-amiază în centrul orașului Oradea. Un autoturism s-a răsturnat într-unul din pasajele de la Centru Civic, ajungând cu roțile în sus. Potrivit articolului publicat de Bihon, incidentul a implicat un singur vehicul.
Pompierii de la Detașamentul 1 Oradea au intervenit prompt pentru a securiza zona și a preveni un potențial incendiu. De asemenea, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bihor a fost prezent la locul accidentului.
„Din fericire, în urma accidentului nu au existat persoane rănite”, a spus locotenent-colonel Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.
Circulația în pasaj a fost întreruptă timp de aproximativ o oră, până când vehiculul a fost ridicat. Traficul a fost reluat în jurul orei 18.00, conform informațiilor publicate de Bihon.
Tot în Oradea, un Volkswagen a ajuns cu roțile în sus, pe un bulevard. Incidentul s-a produs pe 30 octombrie, în apropierea Bisericii Emanuel, la intersecția cu Calea Aradului.