Starea uneia din femeile ranite in accidentul de luni noapte, de pe raza localitatii aradene Odvos, soldat cu opt morti, se mentine critica, pronosticul medicilor fiind rezervat.


Elena M., de 47 de ani, este internata la sectia ATI din cadrul Spitalului Clinic Judetean si respira cu ajutorul aparatelor. “Pacienta a suferit un traumatism maxilo- facial foarte urat, practic toate oasele fetei sunt zdrobite. De asemenea, a mai fost diagnosticata cu traumatism cranio-cerebral si traumatism abdominal cu ruptura de ficat si splina. A fost supusa unei interventii chirurgicale, in cadrul careia au fost suturate ficatul si splina, insa imbunatatirea starii ei depinde de evolutia traumatismelor craniene si maxilo-faciale”, a declarat dr. Monica Puticiu, director medical in cadrul Spitalului Clinic Judetean Arad.

Cealalta victima care a scapat cu viata, Maria T., de 38 de ani, are o evolutie mai buna, aceasta fiind lovita la cap si la brate.


Microbuzul era plin cu pietari

Cei opt pasageri din microbuz care au decedat in urma impactului violent cu tirul vor fi inmormantati azi. Majoritatea erau tineri si munceau sa-si cumpere apartamente sau sa-si creasca copiii mici. Claudia Zamfir era logodita si urma ca in vara anului viitor sa faca nunta. Eva Suzana Varga avea 26 de ani si impreuna cu sotul planuiau sa-si cumpere o garsoniera. Florin Ionel Prundus abia implinise 24 de ani si a considerat ca aceasta afacere ii va aduce mai multe venituri decat un salariu minim pe economie.  Comerciantii din Piata Soarelui din Arad, unde lucrau victimele accidentului, au fost socati la aflarea vestii ca si-au pierdut opt din colegi si au arborat steaguri negre si panglici de doliu la mesele la care lucrau acestia. “Puteam sa fim oricare din noi in loc, pentru ca mergem saptamanal la Bucuresti sa aducem marfa pentru piata”, a spus una dintre comerciante, Anca Tufan.

“Suntem in stare de soc cu totii, pentru ca ne cunosteam de ani de zile cu ei si suntem ca o familie in piata. Probabil ca si soferul s-a grabit, stiind ca nu mai are mult pana acasa. Cu cateva ore inainte de accident am vorbit cu unul din ei, dar nu l-am auzit prea bine, pentru ca nu avea semnal bun la telefonul mobil. Am auzit doar ca radeau, au dat impresia ca se simt bine, ca se bucura ca mai au putin si ajung acasa”, a spus o alta comercianta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.