Primul accident a avut loc la kilometrul 63 al autostrăzii, pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti, unde o maşină s-a răsturnat, cel mai probabil după ce a derapat pe carosabilul umed. O femeie şi un bărbat au fost răniţi, fiind preluaţi de o ambulanţă şi duşi la spital.
Câteva minute mai târziu, un alt accident, în care au fost implicate două maşini, s-a produs pe sensul de mers Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 82 al autostrăzii. Patru persoane au fost preluate de o autospecială a Serviciului de Ambulanţă Călăraşi şi duse la spital, acestea având contuzii şi zgârieturi.
Al treilea accident rutier s-a produs între kilometrii 95 şi 96, unde două autovehicule s-au ciocnit, pe sensul de mers spre Constanţa, două persoane fiind rănite. La ora transmiterii acestei ştiri, două autospeciale SMURD, una de la Lehliu şi cealaltă de la Dragalina, intervin pentru a acorda primul ajutor răniţilor.
Conform martorilor, cele trei accidente s-au produs în condiţiile în care carosabilul este umed.
Reprezentanţii Centrului Infotrafic au declarat, pentru Mediafax, că în ultimele ore au avut loc mai multe accidente pe autostrada A2, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum.
Potrivit sursei citate, pe autostrada A2, carosabilul este umed şi, pe unele porţiuni de drum s-a format polei. De asemenea, începând de la ora 17.30, pe autostrada A2 ninge viscolit între kilometrii 12 şi 105.
Şi pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti ninge viscolit, iar între kilometrii 11 şi 36, stratul de zăpadă măsoară unu-doi centimetri.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.